Regele Charles, la grătar cu australienii. Sub privirile localnicilor a învârtit carnea pe jar, după care a urmat ședința de socializare cu membrii comunității din Sydney

Regele Charles şi-a petrecut ultima zi a călătoriei sale în Australia în compania reprezentanţilor minorităţilor naţionale. Suveranul şi soţia sa au participat la un grătar, unde au stat de vorbă cu localnicii. Mâine, regele Charles pleacă spre Samoa, unde are loc summitul şefilor de stat şi de guvern din Commonwealth.

Întâlnirea cu membrii comunităților australiene a început cu tradiționala ceremonie a fumului. Regele a îndeplinit ritualul aborigenilor, după care, împreună cu regina, a trecut în fata unui grătar. Sub privirile localnicilor și ale jurnaliștilor, suveranul a învârtit carnea pe jar, după care a urmat ședința de socializare cu membrii comunității din Sydney.

Fiind în Australia, nu putea lipsi o demonstrație de mânat oile, de către câinii ciobănești de la antipozi.

Mii de australieni l-au aclamat pe șeful statului australian în apropierea sediului operei din Sydney. După ce au salutat mulțimea și au schimbat câteva cuvinte cu admiratorii, regele și regina au urcat la bordul unui vas, pentru a trece în revistă navele militare australiene din portul Sydney.

Din Australia, regele si sotia sa pleacă în Samoa, unde are loc summitul Commonwealth.

The post Regele Charles, la grătar cu australienii. Sub privirile localnicilor a învârtit carnea pe jar, după care a urmat ședința de socializare cu membrii comunității din Sydney appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *