Cu patru zile înainte de alegerile parlamentare din Georgia, liderul din umbră al fostei republici sovietice îi îndeamnă pe georgieni să nu provoace un război cu Rusia.
Intervenția lui Bidzina Ivanishvili are loc pe fondul manifestațiilor pro-europene la care au participat zeci de mii de oameni. În prezent, la putere se află partidul pro-rus Visul Georgian, dar sondajele indică un avans confortabil pentru opoziție.
Bidzina Ivanishvili, cel mai bogat om din Georgia și fondatorul partidului de guvernare, a fost descris în multe feluri, dar cel mai des ca un om fără principii și scrupule. Și-a făcut averea din afaceri cu metale și servicii bancare în Rusia.
În 2003, după ce și-a făcut plinul, a revenit în Georgia, unde a și fost prim ministrul pentru 13 luni, începând cu octombrie 2012, conform TVRInfo.
Bidzina Ivanishvili, creatorul partidului Visul Georgian: Nu vom putea schimba Rusia. Ar fi mai bine pentru noi dacă ne-am schimba. Să lucrăm mai mult asupra noastră. Trebuie să încercăm să stabilim o relaţie cu Rusia aşa cum e.
Georgienii nu vor în Est, vor în UE
Numai că georgienii, în special generația tânără, s-au săturat de Rusia și vor ca țară lor să se orienteze spre Occident, de unde vine bunăstarea. Și s-au săturat și de mașinațiunile unui oligarh care a făcut pact cu rușii, la scurt timp după proclamarea independenței.
Gia Khukhashvili, fost consilier al lui Ivanishvili: Având în vedere că el cunoaşte anatomia puterii din Rusia, şi asta e tot ce ştie, pentru că nu are studii academice, şi pentru că e un om de afaceri, a transformat Georgia într-o companie privată, pe care o deţine sută la sută.
Războiul din 2008, când rușii au intrat în Georgia, nu poate fi uitat însă prea ușor de o populație care a trăit și sub teroarea comunismului sovietic.
Acum 16 ani, în august, forțele georgiene au inițiat o operațiune militară împotriva regimului separatist din Osetia. Tancurile rușilor au sosit imediat în sprijinul separatiștilor, iar în urma acestui război Osetia de Sud a fost recunoscută ca entitate a Federației Ruse.