Primul tren Alstom Coradia va opera din 15 noiembrie pe ruta Bucureşti Nord – Braşov

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a publicat în transparenţă decizională proiectul de decizie a preşedintelui ARF pentru aprobarea încheierii actului adiţional nr.1 la contractul de servicii publice atribuit CFR Călători, în vederea intrării în operare, începând cu 15 noiembrie 2024, a trenurilor electrice RE-IR1 Alstom Coradia pe ruta de circulaţie Bucureşti Nord-Ploieşti Vest-staţiunile de pe Valea Prahovei-Braşov, se arată într-un document publicat pe site-ul ARF.

„În temeiul art. 7 alin (13) din legea nr. 52/2003 republicată cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare implementarea prevederilor proiectelor cu fonduri europene nerambursabile, corelate cu riscul decomiterii unor fonduri în absenţa implementării cu celeritate a prevederilor CSP atribuite competitiv, proiectul va fi adoptat de ARF în regim de urgenţă”, spune instituţia.

Ulterior, în prima parte a anului 2025, pe măsură ce restul de 11 trenuri vor intra în parcul ARF şi predate spre operare CFR Călători în acest contract de servicii publice, trenurile electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor circula pe toate rutele din contract: Bucureşti – Constanţa; Bucureşti – Craiova;  Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sighişoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timişoara; Bucureşti – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timişoara – Arad;  Bucureşti – Craiova – Târgu Jiu – Deva.

Potrivit ARF, celelalte 25 de trenuri electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor intra în circulaţie în 2025, în cadrul contractelor de servicii publice aflate în prezent în procedura de licitare, deservind restul de magistrale feroviare electrificate: Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Iaşi; Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Suceava; Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Brăila – Galaţi;  Iaşi – Suceava – Dej – Cluj Napoca; Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sighişoara – Cluj Napoca; Braşov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bistriţa – Cluj Napoca; Bucureşti – Ploieşti – Braşov; Cluj Napoca – Alba Iulia – Deva – Arad – Timişoara.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a contractat de la furnizorul Alstom Ferroviaria SpA 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs printr-un contract de achiziţie încheiat în luna martie 2022. Primul tren electric Alstom Coradia Stream din acest lot a ajuns în România pe 4 decembrie 2023, de atunci aflându-se în teste, în timp ce calendarul de livrare a celorlalte 36 de rame electrice RE-IR s-a decalat. Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la 2,42 miliarde lei, fără TVA. Trenurile pentru ARF au fost produse în Polonia.

The post Primul tren Alstom Coradia va opera din 15 noiembrie pe ruta Bucureşti Nord – Braşov appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *