Taxe și impozite modificate anul viitor. Consultant: Planul de reformă fiscală al Guvernului, mai degrabă un manual decât un plan de măsuri

Ministerul Finanțelor Publice a publicat aseară planul de reformă fiscală pe care-l va prezenta Comisiei Europene la negocierile privind calendarul pentru reducerea deficitului bugetar. Documentul de peste 100 de pagini detaliază măsurile de reformă fiscală pentru următorii 7 ani, care includ modificări ale impozitului pe profit, ale impozitului pe venit și contribuțiilor sociale, taxei pe valoare adăugată sau redevențelor, dar și a pragului de impozitare a microîntreprinderilor.

Guvernul vrea să păstreze cota unică de impozitare, dar doar în anumite condiții. Astfel, la impozitul pe profit de 16% pentru firme, Executivul vrea să actualizeze baza de impozitare și sistemul de facilitați fiscale. Și pentru impozitul de 10% pe venitul salariaților, vor fi eliminate treptat stimulentele fiscale, iar deducerile vor fi revizuite.

Banca Mondială va propune mai multe scenarii de reformă fiscală, în primul trimestru al anului viitor, iar Guvernul va alege unul dintre ele.

Documentul Guvernului se citește mai degrabă ca un manual decât că un plan de măsuri, întrucât conține puține elemente concrete, e de părere consultantul fiscal Adrian Benta.

Adrian Bența, consultant fiscal: Singura măsură mai concretă constă în faptul că facilitățile fiscale pentru salariații din domeniul construcțiilor se vor diminua eșalonat începând cu 2025 și până în 2027.

România se confruntă cu una dintre cele mai mari rate ale fraudei de TVA din Uniunea Europeană. Pentru moment, guvernanții au anunțat că nu vor majora cota de TVA de 19%. În schimb, planul fiscal prevede modificări. Sunt menționate eFactura, e-TVA, e-Proprietate, e-Transport, e-Casedemarcatfiscale şi e-DU. Pentru a îmbunătăți colectarea, reforma administrativă a ANAF va cuprinde și un mecanism de detectare timpurie a fraudei în domeniul TVA.

Adrian Bența, consultant fiscal: Este o probabilitate rezonabilă, nu o certitudine, să avem o creștere de TVA din cauza faptului că e foarte ușor de colectat această taxă la buget, cine plătește TVA la 19% va plăti probabil și TVA de 20, 21, 23 la sută în continuare, mai ales că firmele nu suportă această taxă, ea e suportată de consumatorul final. Pe de altă parte trebuie spus că în România este una dintre cele mai reduse cote de TVA din Europa.

Și mecanismul de impozitare pentru clădiri și terenuri se va schimba. Va fi introdus un sistem de evaluare a proprietăților impozitate, care ar urma să fie funcțional din trimestrul patru al anului viitor. Măsura este necesară pentru a asigura baza de date necesară trecerii la impozitarea proprietăților în acord cu valorile de piață ale imobilelor.

Adrian Bența: Va fi foarte dificil să stabilești în mod cert și rezonabil valoarea de piață a tuturor proprietăților, discutăm de 5 milioane de gospodării și probabil vor fi foarte multe persoane acre vor contesta acel calcul matematic făcut de un calculator care să spună: atâta este proprietatea dumneavoastră, atât vei plăti, dragă cetățean.

Pentru microîntreprinderi este prevăzută reducerea progresivă a pragului de impozitare, o decizie care va fi luată de coaliția de guvernare sau de viitorul executiv în primele trei luni din 2025. Comisia insistă pentru scăderea plafonului actual de 500.000 de euro, la doar 88.500 de euro și chiar a propus suspendarea parțială a plăților pentru a treia cerere din PNRR din cauza neîndeplinirii acestui jalon.

Planul Fiscal Structural pe Termen Mediu ar fi trebuit trimis la Comisia Europeană încă de luna trecută, dar depunerea să a fost amânată până în ianuarie 2025, când România va avea un nou Guvern, în urma alegerilor parlamentare.

The post Taxe și impozite modificate anul viitor. Consultant: Planul de reformă fiscală al Guvernului, mai degrabă un manual decât un plan de măsuri appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *