Sancțiune din partea Patriarhiei Române pentru ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Potrivit unui document emis de Cancelaria Sfântului Sinod, înaltul prelat este acuzat de „nerespectarea hotărârilor sinodale”. Ca urmare a acestei încălcări, Patriarhul Daniel și Sfântul Sinod au decis ca ÎPS Teodosie să nu mai fie invitat să oficieze Sfânta Liturghie în alte eparhii. Detalii de la Ana Maria Stancu.
ÎPS Teodosie nu mai poate oficia Sfânta Liturghie în alte eparhii și nu mai poate primi invitați la Constanța.
Prima situație face referiri la o hotârâre din 2011, care vizează citirea Moliftelor Sf. Vasile, iar cea de-a doua are legătură cu hirotonia unor diaconi.
Doi teologi au fost hirotoniți în Constanța, la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Unul dintre aceștia era angajat SRI, iar celălalt a absolvit studiile în Constanța și a locuit acolo.
Sfântul Sinod a transmis că ar fi vorba despre o situație de fraudare statutară de transfer a clericilor, pentru că aceștia ar fi cerut ulterior să fie mutați la Arhiepiscopia Bucureștilor. Acest lucru ar fi devenit o practică și nu e vorba doar despre clerici care au fost hirotoniți în Constanța ci și în alte județe.
L-am contactat telefonic pe ÎPS Teodosie, dar nu a dorit să vorbească.
The post ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, are interdicție la oficierea Sfintei Liturghii în alte eparhii appeared first on tvrinfo.ro.