Antony Blinken: 8.000 de soldaţi nord-coreeni aşteaptă în provincia rusă Kursk angajarea în luptă în zilele următoare

Statele Unite estimează că soldaţii nord-coreeni desfăşuraţi în Rusia vor fi introduşi în luptă împotriva forţelor ucrainene în zilele următoare, a declarat joi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, avertizând că trupele nord-coreene vor deveni ţinte militare legitime pentru armata ucraineană dacă vor intra pe câmpul de luptă, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

Vorbind la o conferinţă de presă după o întâlnire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin şi cu omologii lor sud-coreeni, Antony Blinken a spus că Rusia a instruit soldaţii nord-coreeni în artilerie, utilizarea dronelor şi operaţiuni de bază ale infanteriei, ceea ce sugerează faptul că armata rusă intenţionează să folosească trupele nord-coreene în operaţiunile din prima linie.

Aparent însă angajarea acestor trupe nord-coreene în luptă ar urma să se desfăşoare doar în provincia rusă Kursk, unde armata ucraineană a ocupat un teritoriu în urma unei ofensive surpriză lansate pe 6 august şi unde, potrivit secretarului american de stat, se află în prezent circa 8.000 din cei aproximativ 10.000 de soldaţi trimişi de Coreea de Nord în Rusia.

„Nu am văzut deocamdată ca aceste trupe să fie desfăşurate împotriva forţelor ucrainene, dar ne aşteptăm ca acest lucru să se întâmple în zilele următoare”, a indicat Blinken.

Tot în zilele următoare Statele Unite vor anunţa un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, a declarat la rândul său secretarul american al apărării, Lloyd Austin. Preluare: Agerpres

The post Antony Blinken: 8.000 de soldaţi nord-coreeni aşteaptă în provincia rusă Kursk angajarea în luptă în zilele următoare appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *