Zelenski: Răspunsul aliaților la desfășurarea de către Rusia a trupelor nord-coreene este zero

Răspunsul aliaților Ucrainei la desfășurarea de către Rusia a trupelor nord-coreene este zero. Aceasta este critica președintelui Volodimir Zelenski, care avertizează că o reacție slabă din partea Occidentului nu va face decât să îl încurajeze pe Vladimir Putin.

 „Putin verifică reacția Vestului. Și cred că, după toate aceste reacții, Putin va lua o decizie și va crește contingentul. Reacția pe care o vedem astăzi este nimic, este zero”, a declarat Zelenski, într-un interviu pentru un canal de televiziune sud-coreean.

Liderul de la Kiev și-a exprimat convingerea că Moscova încearcă deja să ajungă la un acord pentru ca Phenianul să trimită trupe de geniu și, cităm, „un număr mare de civili”, pentru a lucra la uzinele militare rusești.

Potrivit informațiilor furnizate de Coreea de Sud, Kim Jong Un i-a trimis lui Vladimir Putin peste o mie de rachete, pe lângă trupele pregătite să intre pe front.

The post Zelenski: Răspunsul aliaților la desfășurarea de către Rusia a trupelor nord-coreene este zero appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *