Ce norme canonice au încălcat ÎPS Teodosie şi Episcopul Galaction

Ce norme canonice au încălcat ÎPS Teodosie şi Episcopul Galaction

Inaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu mai are dreptul să slujească în alte eparhii. Este decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.

În plus, cel mai înalt for bisericesc le-a interzis celorlați episcopi să accepte invitația de a participa la slujbe în Arhiepiscopia Tomisului. Sinodul îl acuză pe Arhiepiscopul Tomisului că nu respectă toate regulile bisericești.

Aceeași învinuire i se aduce și Episcopului Galaction al Alexandriei și Teleormanului. Cei doi au fost mustrați în scris, respectiv verbal.

Din decizia sinodală consultată de Știrile TVR reiese că doi ierarhi ortodocși, Teodosie al Tomisului și Galaction al Alexandrei și Teleormanului, au încălcat mai multe norme canonice. Una dintre ele: obișnuința de a hirotoni preoți prin metode mai puțin ortodoxe.

Dragoş Porojnicu, jurnalist TVR: Din documentul intern al Patriarhiei reise că cei doi ierarhi, de Constanța și Alexandria, au hirotonit foarte mulți teologi din alte eparhii, care aveau o conduită îndoielnică, recurgând la simonie, ceea ce în limbaj laic înseamnă corupție.

Mai exact, aspiranții nu aveau acordul superiorului lor direct, nu îndeplineau mai multe criterii pentru a fi clerici și nu își desfășurau activitatea în episcopia unde erau hirotoniți, motiv pentru care cei doi episcopi au primit mustrări – unul, scrisă, celălalt, verbală, conform TVRInfo.

Într-un răspuns pentru Știrile TVR, Episcopia Alexandrei și Teleormanului ne-a transmis: „Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a luat act și s-a conformat Hotărârii Sfântului Sinod ca membru în acest for superior bisericesc. Asigură pe toții membrii Sfântului Sinod de grija și dorința de a respecta în continuare întocmai cele hotărâte de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române„.

În ceea ce îl privește pe Arhiepiscopul Teodosie, Sf. Sinod i-a interzis să mai slujească în alte eparhii sau să își invite colegii să oficieze slujbe în arhiepiscopia păstorită de el.

Ana Maria Stancu, corespondent TVR: Arhiepiscopul Tomisului și reprezentanții arhiepiscopiei nu au oferit un punct de vedere cu privire la această situație.

Radu Preda, teolog: Într-o notă gravă, aduce aminte că Patriarhul își face datoria de ierarh al locurilor respective, ambele episcopii sunt în subordinea lui nemijlocită și că, în general, Biserica nu trebuie tratată ca o afacere personală și nici ca un sat fără câini.

În aceeași adresă, Sinodul îl mai acuză pe ierarhul de malul mării că nu respectă anumite rânduieli bisericești și că invită la slujbă episcopi din afara țării, fără a avea acordul Patriarhului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *