Trump anunţă că-şi va recunoaşte înfrângerea, dacă alegerile sunt corecte

Trump anunţă că-şi va recunoaşte înfrângerea, dacă alegerile sunt corecte

Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump declară marţi că este pregătit să-şi recunoască înfrângerea de către Kamala Harris dacă ”alegerile sunt corecte”, însă agită spectrul fraudelor electorale.

Donald Trump, care a votat la Palm Beach, în Florida, a refuzat să spună cum a votat cu privire la un proiect de lege privind avortul în acest stat. Contracandidata sa Kamala Harris ţinteşte marţi, în ziua alegerilor, în interviuri la radio, anumite grupuri de alegători-cheie.

”Dacă pierd nişte alegeri, dacă alegerile au fost corecte, eu voi fi primul care să o recunoască. Până acum, cred că a fost echitabil”, a declarat, după ce a votat la Palm Beach, în Florida, candidatul la fotoliul de la Casa Albă.

Kamala Harris a vorbit, marţi, despre imigraţie şi reducerea disensiunilor politice la emisiunea ”The Big K Morning Show” a lui Larry Richert la postul NewsRadio KDKA din Pittsburgh.

La altă emisiune, ”Big Tigger Morning Show”, la postul V-103, în Atlanta, ea a vorbit despre impactul politicilor sale asupra bărbaţilor afroamericani şi despre implicaţiile istorice ale scrutinului.

La emisiunea ”Bigger Tigger”, ea a reluat o temă pe care a abordat-o apăsat în ultimele zile ale campaniei, şi anume că vrea să învingă pentru a-i ajuta pe americanii obişnuiţi, în timp ce Trump vrea înapoi la Casa Albă pentru a-şi ataca inamicii.

Tim Walz, partenerul de cursă al candidatei democrate la preşedinţie Kamala Harris, i-a îndemnat pe alegătorii din statele-cheie să voteze până la închiderea secţiilor de votare.

Candidatul la vicepreşedinţie a prezis o cursă strânsă în statul Pennsylvania, a apreciat că rezultatul ar putea fi stabilit de ”unul-două voturi pe circumscripţie”, a subliniat importanţa alegerilor de marţi şi l-a atacat pe fostul preşedinte republican Donald Trump, conform News.ro.

”Este foarte strâns. Va trece pe aici”, a declarat el. ”Aşadar, oamenilor care-şi spun «nu ştiu, ce-am eu de-a face cu asta?», (le răspund că) totul. În primul rând votul şi capacitatea vostră de a acţiona contează”, a declarat el.

Walz şi-a reiterat convingerea că alegerile americane sunt ”cele mai sigure alegeri”, şi-a îndemnat susţinătorii să ”rămână calmi” până la anunţarea rezultatului şi să continue să bată la uşi şi să stea de vorbă cu oamenii pentru a-i determina să voteze dacă este necesar.

”Reţineţi că avem cele mai corecte, mai libere şi mai sigure alegeri. Avem o presă liberă care monitorizează alegerile pentru a ne asigura că lucrurile merg bine. Aşa că rămâneţi calmi, aşteptaţi până la sfârşit. Până atunci, am spus că atunci când ai acel sentiment de nelinişte, cel mai bun antidot la toate astea este acţiunea”, a declarat Walz.

El le-a adresat o cerere alegătorilor din acest stat-cheie. ”Acest stat ştie puţin cum e să învingi”, a declarat el. ”Ce-ar fi ca Pennsylvania să învingă pentru America?”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *