Andrei Muraru: Indiferent cine ajunge la Casa Albă, România are capacitatea să se adapteze, să se orienteze și să întărească parteneriatul strategic

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a vorbit, într-un interviu acordat Ramonei Avramescu, la Washington, despre prezența masivă la vot din Statele Unite, despre cât de polarizată este societatea americană în acest moment, precum și cum ar arăta parteneriatul strategic dintre România și SUA cu Kamala Harris sau Donald Trump la Casa Albă.

“Este foarte posibil ca cel care va câștiga aceste alegeri să aibă mai multe voturi decât a avut Joe Biden în 2020, 81 de milioane, și a rămas în istorie ca președintele cu cel mai mare număr de voturi. (…) Americanii cred că dau un mesaj foarte bun în ceea ce privește implicarea civică, pentru că în definitiv aceasta este esența democrației americane, că ești proprietarul propriului destin și chiar un om poate influența lucrurile. Oricine ar ieși președinte, este foarte important dacă la urne participă mai mult de jumătate dintre cei înscriși pe listele electorale. Cred că această mobilizare de entuziasm, mobilizare civică – pentru că sunt sute de mii de voluntari -, precum și participare, arată că aceasta este încă o democrație foarte vie și că americanii nu sunt plictisiți de această campanie care a început foarte devreme. Cred că este un moment bun și pentru România”, a precizat Andrei Muraru.

Ambasadorul roman crede că polarizarea există în societatea americană, dar că “America este mai divizată decât în timpul războiului din Vietnam sau când a decis să participe la Primul sau la al Doilea Război Mondial”.

Polarizarea există, dar nu așa cum ne-o imaginăm noi, că jumătate dintre americani sunt într-o tabără și jumătate în alta. În diferite straturi sociale, evident că aceste contraste se văd mai mult. Faptul că am avut trei atentate la adresa fostului președinte (n.red. – Donald Trump), faptul că l-am văzut pe actualul locatar al Casei Albe retras din cursă, toate aceste lucruri au entuziasmat publicul de-o parte și de alta. În același timp, cred că există o mare zonă de dezinteres, pentru că totuși sunt 240 de milioane de oameni cu drept de vot. Deci nu știu dacă America este mai divizată decât în timpul războiului din Vietnam sau când a decis să participe la Primul sau la al Doilea Război Mondial. America a avut întotdeauna o confruntare foarte vizibilă în societate. Violența politică are aici o istorie foarte lungă. Nu m-aș aventura să spun că acestea sunt cele mai disputate alegeri din istorie sau că alegerile de astăzi vor marca întreg secolul XXI”, a afirmat Muraru

Cum ar arăta parteneriatul strategic româno-american în cele două variante

Andrei Muraru:În mod evident vor exista nuanțe și în privința politicii de apărare și în privința politicii externe și în privința abordărilor privind securitatea energetică a SUA care vor influența România și în privința relației economice cu Europa, dacă vor fi impuse sau nu. Ceea ce mi s-a părut foarte important, dacă ne uităm la cei 27 de ani de parteneriat strategic între România și Statele Unite este această capacitate de adaptare, pe de-o parte a Bucureștiului, pe de altă parte relațiile strânse care sunt întreținute în ambele tabere. Temele pe care vi le-am anunțat au aproape toate susținere bipartizană în ceea ce privește România. În timpul președintelui Bush, un președinte republican, România a semnat acordul privind staționarea trupelor americane și iată că un președinte democrat, cum este Joe Biden, a crescut numărul de trupe în România de trei ori, la un număr pe acre nu l-a mai avut niciodată. În ceea ce privește securitatea energetică, noi am semnat acordul privind programul nuclear civil în timpul lui Donald Trump, iar administrația democrată a venit și a continuat acest program. Legat de industria de apărare, am văzut susținere și din partea democrată și din cea republicană. În privința vizelor, chiar dacă reușita se va cuantifica în contul unei administrații democrate, am văzut un Congres foarte determinat să genereze susținere. Aș spune că indiferent cine ajunge la Casa Albă, România are capacitatea să se adapteze, să se orienteze și să întărească acest parteneriat, să îl facă și mai solid”.

Fără vize în SUA, de anul viitor

Andrei Muraru a explicat care au fost pașii în programul Visa Waiver și a afirmat că românii vor putea călători fără viză în SUA, după mai bine de trei decenii de eforturi diplomatice, “poate chiar de la 1 aprilie”, precizând că nu este o glumă. 

“Această administrație, indiferent de rezultatul alegerilor, își va părăsi posturile pe 20 ianuarie. Solicitarea noastră către partea americană a fost ca anunțul privind ridicarea vizelor să se facă până la finalul actualei administrații, tocmai pentru că am vrea să evităm, cu tot dinadinsul, să intrăm într-un calendar al trnziției care se va prelungi cu mult după 20 ianuarie. România, spre deosebire de alte state care au intrat în prpgramul Visa Waiver, a urmat o altă cale. Am îndeplinit toate condițiile tehnice până la rata de refuz și am lăsat pe ultima sută această condiție, în timp ce alte state au făcut exact invers și acesta este motivul pentru care statele care au intrat până acum în programul Visa Waiver, din momentul în care s-a anunțat rata de refuz, au intrat cumva în toamna viitoare în program. Noi, pentru că am îndeplinit toate aceste condiții privind integrarea în program, suntem foarte aproape de a face acest anunț cu mult mai devreme decât au făcut-o aceste state. Or, din momentul anunțului până la intrarea efectivă în program, din experiențele anterioare, sunt undeva până la opt săptămâni. (…) Dacă spunem 1 aprilie o să pară o glumă, dar s-ar putea să fie chiar 1 aprilie”, a mai spus Andrei Muraru.

The post Andrei Muraru: Indiferent cine ajunge la Casa Albă, România are capacitatea să se adapteze, să se orienteze și să întărească parteneriatul strategic appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *