Republicanii au reobținut controlul Senatului american deținut până acum de democrați

Republicanii au reobţinut miercuri controlul Senatului american, deţinut până acum de democraţi, cu o majoritate de cel puţin 51 de locuri din 100, potrivit proiecţiilor Fox News şi NBC, relatează AFP, Reuters şi dpa.

Controlul Senatului, la fel ca şi cel al Camerei Reprezentanţilor, este o miză majoră a alegerilor legislative organizate în paralel cu scrutinul prezidenţial din SUA.

Marja de manevră a viitorului preşedinte va depinde în mare parte de legile a căror adoptare o va putea obţine în Congres.

Republicanul Jim Justice a câştigat, potrivit proiecţiilor, în Virginia de Vest, în detrimentul lui Joe Manchin, un democrat devenit independent. În Ohio, republicanul Bernie Moreno va câştiga strâns în faţa democratului Sherrod Brown, în post din 2007.

Cele două victorii le asigură republicanilor o majoritate de cel puţin 51 de locuri, dar şi alte victorii sunt posibile odată cu anunţarea rezultatelor în alte curse strânse, notează Reuters.

The post Republicanii au reobținut controlul Senatului american deținut până acum de democrați appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *