Vehiculele liniilor 86, 90 şi 143 nu vor mai întoarce joi seara la „Arena Naţională”, iar cele ale liniei 104 vor fi deviate pe Şoseaua Iancului, pentru a permite accesul în siguranţă al publicului la meciul de fotbal dintre echipele FCSB şi Midtjylland, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).
Astfel, liniile de troleibuz 86 şi 90 vor funcţiona pe traseele de bază între terminalele „Clăbucet”, respectiv „Semănătoarea” şi intersecţia Str. Vatra Luminoasă/ Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în Depoul Vatra Luminoasă.
Linia de autobuz 104 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Pantelimon” şi intersecţia Şos. Iancului/ Bd. Pierre de Coubertin, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Şos. Iancului, Şos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, apoi traseul actual.
Totodată, linia de autobuz 143 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Bucur Obor” şi intersecţia Str. Baicului/ Şos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Bd. Gării Obor, până la terminalul „Baicului” (capătul liniilor 69, 85 şi 382), cu întoarcere pe Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, apoi traseul actual.
The post Liniile 86, 90, 104 şi 143, deviate joi seara, ca urmare a meciului de fotbal FCSB-Midtjylland appeared first on tvrinfo.ro.