EXCLUSIV Trimisul special al TVR la Washington, Ramona Avramescu: În tabăra democrată domnește șocul, înfrângerea este zdrobitoare pentru democrați

Donald Trump se îndreaptă spre cel de-al doilea mandat şi promite o nouă eră, de aur, pentru America. Cum se vede alegerea lui Trump din interiorul SUA aflăm de la trimisul special al TVR, Ramona Avramescu.

E surpriză atât în tabăra democrată cât și în cea a republicanilor. Nici măcar republicanii nu se așteptau la magnitudinea acestei victorii.

Donald Trump a câștigat și votul popular. Este primul președinte republican care câștigă votul popular în SUA, după 20 de ani. Ultimul a fost George W. Bush, în 2004.

Spre deosebire de acum 8 ani, când a câștigat primul său mandat, are o victorie zdrobitoare, peste 5 milioane de voturi în plus față de Harris.

În tabăra democrată domnește șocul, încă se așteaptă discursul în care Kamala Harris să-și recunoască înfrangerea.

După închiderea urnelor, nu au existat declarații la nivel înalt din tabăra democraților. Nici președintele în funcție, Joe Biden, nu a avut o reacție până în acest moment.

Cert este că înfrângerea este zdrobitoare pentru democrați, care încearcă acum să-și explice ce s-a întâmplat. Pentru că Trump a câștigat în toate statele cheie, a câștigat pe segmente demografice care erau tradițional democrate.

Practic, toate predicțiile pe care le-au avut strategii democrați s-au făcut praf la aceste alegeri.

Democrații au fost înfrânți și în cursa pentru Congres. Vorbim de un val republican, care era așteptat acum doi ani, la alegerile de mijloc de mandat.

Rămâne de văzut ce direcții vor da în continuare președintele încă în funcție și Kamala Harris, al cărei discurs în care să-și recunoască înfrangerea este așteptat.

EXCLUSIV: Reportaj Știrile TVR din Arizona, la granița cu Mexic. Un material de Ramona Avramescu și Bogdan Călinescu

Americanii au de ales între Donald Trump și Kamala Harris. Lupta dintre cei doi candidați este extrem de strânsă și fiecare temă de campanie a născut discuții aprinse. Migrația a fost unul dintre subiectele fierbinți. Atât Kamala Harris, cât şi Donald Trump au mers la unul dintre cele mai dificile puncte de trecere a frontierei din SUA: graniţa cu Mexicul din statul Arizona. Acolo a ajuns și echipa TVR, care a realizat un reportaj în exclusivitate.

The post EXCLUSIV Trimisul special al TVR la Washington, Ramona Avramescu: În tabăra democrată domnește șocul, înfrângerea este zdrobitoare pentru democrați appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *