Trafic în condiții de iarnă în Pasul Tihuța. Drumarii au împrăștiat material derapant toată noaptea

Un strat de zăpadă de 10 cm s-a depus PE DN 17 în Pasul Tihuța. O ninsoare deasă dar și ceața de pe unele porțiuni de drum au pus serioase probleme de vizibilitate șoferilor.

Cei care au trecut și Pasul Mestecăniș au avut de-a face cu aceleași condiții de vreme de iarnă.

Temperaturile sub zero i-au scos pe drumari în patrulare. Mașinile au lucrat toată noaptea în Pasul Tihuta și au împrăștiat antiderapant.

Câteva zeci tone de material antiderapant a fost aruncat doar pe sectorul de 30 de km care cade în sarcina Secției de Drumuri Naționale Bistrița-Năsăud unde s-a acționat cu 4 utilaje.

În baza de la Piatra Fântânele sunt pregătite sute de tone de nisip și sare pentru perioada următoare. La nivel de județ stocurile sunt mai mari.

Valul de frig abia a început iar zilele acestea se așteaptă încă ninsori la munte. Așa că șoferii sunt sfătuiți să fie pregătiți de iarnă pentru a traversa trecătorile montane din nordul țării.

The post Trafic în condiții de iarnă în Pasul Tihuța. Drumarii au împrăștiat material derapant toată noaptea appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *