Conferinţa climatică de la Baku, unealta de imagine a Rusiei

Conferinţa climatică de la Baku, Azerbaidjan, a ajuns unealta de imagine a Rusiei. Politicile climatice sunt pe agenda reuniunii pe care şeful statului polonez a decis să o boicoteze. Finanţarea şi responsabilitatea ţărilor dezvoltate de a le susţine cu bani pe cele în curs de dezvoltare ar trebui să fie principala temă a discuţiilor. Însă prezenţa limitată a liderilor G20 şi retragerea iminentă a Statelor Unite sub administraţia Trump din acordul de la Paris complică negocierile.

Pentru nigerieni, viaţa devine un iad cu fiecare zi care trece. Inundaţiile istorice suprapuse peste o insurgenţă brutală face ca preţurile să crească întruna. Cei mai mulţi depind de hrana distribuită de cantinele pentru săraci.

Nigeria este unul dintre statele în curs de dezvoltare care cer asistenţă de sute de miliarde de dolari.

Dar tribuna de la Baku este folosită de liderii prezenţi pentru a-şi prezenta fiecare problemele curente şi cel puţin până acum, luările de poziţie au fost paralele cu determinarea unor politici climatice acordate la nevoile omenirii care se confruntă din ce în ce mai des cu fenomene meteo extreme.

Premierul Greciei: Avem nevoie de mai multe resurse ca să ne pregătim, să răspundem la timp, cu alte cuvinte să salvăm vieţi, să-i ajutăm pe oameni şi comunităţi să îşi reconstruiască vieţile după dezastru. Nu putem să ne concentrăm pe 2050 şi să uităm 2024.

Georgia Meloni, premierul Italiei: Avem nevoie de energie mixtă echilibrată pentru a creşte procesul de tranziţie. Trebuie să folosim toată tehnologia disponibilă, nu numai cea regenerabilă, dar şi gazul, biocombustibili, hidrogen, CO2 şi pe viitor fuziunea nucleară.

Asta în timp ce Iranul a cerut comunităţii internaţionale să ridice sancţiunile impuse din cauza încălcărilor drepturilor omului, activităţile de proliferare nucleară şi printre altele sprijinul militar acordat Rusiei în războiul de agresiune împotriva Ucrainei.

De altfel, premierul rus Mihail Mishustin a declarat că încălzirea globală nu ar trebui să fie un pretext pentru alimentarea competiţiei neloiale.

Fără Moscova, Azerbaidjanul nu ar fi găzduit conferinţa ONU care a fi trebuit să aibă loc într-una din ţările est Europene.

Rusia a avut un rol esențial fiindcă a blocat selecția tuturor țărilor care au condamnat invazia din Ucraina, astfel că potențiale state candidate, precum Bulgaria, Moldova sau Slovenia nu au mai avut vreo șansă să organizeze COP29.

The post Conferinţa climatică de la Baku, unealta de imagine a Rusiei appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *