Inundațiile devastatoare din Spania, care au curmat viețile a peste 200 de oameni, au distrus masiv infrastructura. Apa a lăsat în urmă clădiri în care nu se mai poate locui, drumuri şi poduri impracticabile şi mii de vehicule care vor ajunge la fier vechi. Cei care și-au pierdut membri ai familiei au întâmpinat şi alte probleme – un singur cimitir mai este funcțional în zonă. Celelalte sunt acoperite cu noroi.
O femeie a reușit cu greu să găsească un cimitir pentru a-și înmormânta mama.
Bătrâna locuia cu fiica sa într-un apartament la parter, când acesta a fost inundat.
Familia a sunat la mai multe case funerare până a reușit să găsească un loc de veci.
Lourdes Gamero, fiica uneia dintre victime: “Toate casele funerare erau distruse sau pline cu noroi.
Așa că am sunat la casa funerară municipală, dar nu mai aveau locuri şi ne-au trimis în ală parte. Ni s-a spus că probabil va trebui să o înmormântăm în cimitirul municipal din Valencia.”
Antonio Soriano, lucrător la cimitirul din Catarroja: “Mulţi oameni ne-au rugat să le înmormântăm rudele aici. Toată lumea s-a implicat şi ne-a ajutat. Orașul arată ca după război…”
Inundaţiile catastrofale din Spania au luat viaţa a peste 200 de persoane şi au distrus mai multe regiuni.
Echipele de intervenție lucrează la foc continuu pentru a curăța resturile lăsate în urma de dezastru.
Multe autoturisme sunt abandonate, înghesuite pe străzi, în apropierea clădirilor rezidențiale, ceea ce îngreunează eforturile autorităților de a restabili ordinea.
Se estimează că aproape 140.000 de vehicule au fost distruse în inundațiile de luna trecută.
140.000 de mașini distruse în urma inundațiilor catastrofale din Spania
16 noiembrie 2024, 20:05
Peste 200 de persoane, printre care și 9 români, au murit în cele mai grave inundații din ultimele decenii din această regiune a Peninsulei Iberice.
Autoritățile sunt acuzate că au transmis prea târziu avertismentul cu privire la riscurile furtunii din 29 octombrie, precum şi de gestionarea defectuoasă a crizei declanșate de inundații.
Regele Felipe a fost pe punctul să fie linșat de mulțimea furioasă, în timpul unei vizite în Paiporta, una dintre localitățile lovite de viitură. Sute de oameni au aruncat cu noroi spre familia regală, iar gărzile de corp au făcut scut uman pentru a-l proteja pe suveran şi pe soţia sa, Regina Letizia.
The post Spaniolii își plâng morții în regiunile devastate de inundații. Găsirea unui loc de veci, o dificultate majoră appeared first on tvrinfo.ro.