Din galeria eroilor noștri fac parte și conaționalii care au trăit dincolo de granițele actuale
ale României. Există anumite teritorii de cealaltă parte a frontierelor care sunt ocupate și în
prezent de o populație majoritar românească, ținuturi care, în anumite perioade istorice, au făcut
parte din pământul țării. În fiecare din aceste locuri vom descoperi o serie de personalități și
eroi români care, sub diverse forme și apelând la o gamă variată de mijloace, au luptat cu
ardoare pentru salvarea ființei naționale, pentru păstrarea conștiinței unității de neam și pentru
alipirea teritoriilor la patria-mamă.
Azi se împlinesc 84 de ani de la trecerea în neființă a marelui patriot român Ion Inculeț,
președintele Sfatului Țării în fosta Republică Democratică Moldovenească. După cum se știe,
prima provincie care a decis să se alipească României a fost Basarabia. Teritoriul cuprins între
Prut și Nistru a fost luat cu forța de Imperiul Țarist în anul 1812 și transformat într-o gubernie.
Anexarea părții de est a Moldovei lui Ștefan cel Mare de către Rusia Țaristă a fost un târg
mișelesc între ruși și turci, o înțelegere arbitrară între două mari puteri, o subjugare fără temei a
unei părți din pământul aparținând Țării Moldovei. La momentul raptului Basarabiei pe
teritoriul ei se aflau 482.630 de locuitori, dintre care 86% erau români-moldoveni.
Din păcate, mai există istorici români – slavă Domnului că sunt puțini – care susțin
teoriile avansate de ocupanții ruși conform cărora moldovenii nu sunt români, că limba vorbită
de aceștia este moldovenească. Este adevărat faptul că denumirea de România a apărut oficial
în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, dar asta nu înseamnă că moldovenii și muntenii
formau două popoare diferite. Era unul și același popor care – din motive politice – trăia în
două țări învecinate, așa cum poporul german a trăit o perioadă istorică în Republica Federală
Germană și Republica Democrată Germană, iar exemplele pot continua. Fără a intra în polemici
sau dispute istorice am să amintesc aici ce spunea Goebbels, ministrul cu propaganda în
perioada Germaniei naziste: „O minciună repetată la nesfârșit devine purul adevăr”. Principala
armă a puterilor cotropitoare în ținuturile luate cu japca a fost propaganda, adică răspândirea în
rândul populației subjugate a unor idei plăsmuite pentru atingerea unor obiective politice. Așa
au procedat peste tot în lume năvălitorii, statele agresoare. Au răspândit minciuni grosolane
pentru a-și justifica invazia.
Pentru adepții teoriei că moldovenii nu sunt români am să le reamintesc faptul că cele
două țări având populație de aceeași seminție apar în unele documente istorice, emise înainte de
Unirea de la 1859, cu denumiri care dovedesc unitatea de neam. Moldova era denumită
„Vlachia Minor” iar Muntenia „Vlachia Major”. Țara Românească apare uneori sub titulatura
de „Ungrovlahia” adică Vlahia de lângă regatul Ungariei, pe când Moldova apare ca
„Rusovlahia” adică Vlahia de lângă Imperiul Rus. Ca să nu mai vorbesc de Ștefan cel Mare
care se intitula în unele acte emise de cancelaria sa „domn al Moldovlahiei” adică al Vlahiei
moldave. Tot marele voievod – conform cronicilor poloneze – prestează jurământul de
vasalitate față de regele Cazimir al IV-lea, în septembrie 1485, în limba valahă, ori unul dintre
elementele fundamentale ale unității de neam este limba. Altfel spus, Ștefan cel Mare vorbea
aceeași limbă cu muntenii.
„Ideologia moldovenismului” este combătută chiar de marele cărturar Dimitrie Cantemir.
Am să ofer aici două pasaje sugestive din lucrarea sa „Hronicul vechimei a romano-moldo-
vlahilor”, scrisă între anii 1719-1722. Cantemir spunea: „Înainte de toate, chiar dacă acest
(neam) a fost împărțit în trei ținuturi de căpetenie, totuși toți se cheamă cu același nume de
români, disprețuind, adică dând de-o parte numele de valahi, care le-a fost dat de către
popoarele barbare. Căci românii care trăiesc și astăzi în Transilvania, deasupra fluviului Olt,
în ținutul numit Maramureș, nu-și dau numele de valah, ci de români… Noi, moldovenii, la fel
ne spunem români, iar limbii noastre nu dacică, nici moldovenească, ci românească, astfel că,
dacă vrem să-l întrebăm pe un străin de știe limba noastră, nu-l întrebăm: «Scis moldavice?»,
ci «Știi românește?», adică (în latinește): «Scis Romanice»? Iar dacă aceste neamuri n-ar fi la
obârșia lor romani, cum, mă rog, ar fi putut sa-și ia, prin minciună, și numele, și limba
romanilor?”.
Revenind la eroul zilei de azi trebuie spus că Ion Inculeț reprezintă unul dintre cei mai de
seamă politicieni de dincolo de Prut, un lider marcant al moldovenilor unioniști, un luptător
consecvent pentru cauza românilor din Basarabia. Eroul nostru s-a născut la 5 aprilie 1884, în
localitatea Răzeni. A făcut școala primară în satul natal, iar apoi a urmat Școala Teologică din
Chișinău. Pentru studiile universitare a ales domeniul științelor exacte, mai exact Facultatea de
Fizică și Matematică. Primul an l-a absolvit în cadrul Universității Dorpat, iar următorii în
cadrul Universității Imperiale din Sankt Petersburg.
Devine un promotor al luptei pentru drepturile basarabenilor încă din studenție, când
alături de alți confrați înființează „Asociația Studenților Basarabeni”. După absolvirea studiilor
universitare activează ca dascăl de fizică și matematică în mai multe unități de învățământ, iar
în paralel se distinge ca un lider consecvent al ideilor unioniste.
În martie 1917 țarul Nicolae al II-lea abdică în urma „Revoluției din februarie”, iar
puterea este preluată de un guvern provizoriu. Pe fondul luptelor interne pentru putere în
Basarabia se aprinde speranța autonomiei. Apar partidele politice care în programele lor
vorbesc, printre altele, despre obținerea autonomiei administrative, economice, judecătorești și
religioase, despre garantarea drepturilor naționale și cetățenești pentru toți locuitorii,
împroprietărirea țăranilor, oprirea colonizării cu străini, introducerea limbii române în
administrație, justiție și învățământ.
Toamna aceluiași an aduce și primele realizări notabile. În octombrie Congresul Ostașilor
Moldoveni proclamă autonomia Basarabiei și înființarea Sfatului Țării, ca organism suprem de
conducere a provinciei. La 21 noiembrie 1917, cu unanimitate de voturi, Ion Inculeț este ales
președinte al Sfatului Țării.
Unirea Basarabiei cu Regatul României a reprezentat un act istoric aparte. Din declarația
de unire, din 27 martie 1918, semnată de președintele Sfatului Țării, Ion Inculeț, de
vicepreședintele sfatului, Pantelimon Halipa, și de secretarul acestui organism, Ion Buzdugan,
am ales următorul fragment: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele
ei dintre Prut, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută
și mai bine de ani din trupul vechei Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam,
pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărească soarta lor, de azi înainte și pentru
totdeauna, Se unește cu mama sa, România”.
După Marea Unire din 1918 și până în anul 1920 Ion Inculeț se ocupă de integrarea
politico-administrativă a principalelor structuri din Basarabia în regatul României în calitate de
ministru fără portofoliu. Ulterior, Partidul Țărănesc din Basarabia se unește cu Partidul Național
Liberal, iar Ion Inculeț este numit ministru de stat în guvernul condus de Ion I.C. Brătianu. Se
implică activ în viața politică a țării și până la moartea sa, survenită la 18 noiembrie 1940,
deținând mai multe funcții politice în cabinetele alcătuite de liberali.
Marele erou basarabean își duce somnul de veci în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul de
la periferia Iașiului. La ceremonia de înmormântare fostul ministru din perioada României Mari
și primar al Chișinăului, Vasile Bârcă, avea să declare: „Ceea ce caracterizează îndeosebi
viața și opera lui Ion Inculeț este modestia și blândețea lui nesfârșită, temeinica sa
pregătire, însoțită de tactul și calmul ce-l caracterizează și, mai presus de toate, calda lui
iubire de popor, de țară…”.