Probleme mari cu pensiile în luna decembrie. Guvernul scoate peste un miliard și jumătate de lei din Fondul de rezervă ca să poată face plăţile. În timp ce Executivul explică faptul că, în urma recalculării pensiilor, sumele necesare acum sunt mult mai mari, ministrul Muncii vorbește despre tăierile de la rectificare.
Luna viitoare, Ministerul Muncii va avea nevoie de aproape 11 miliarde de lei pentru plata pensiilor. În conturi, însă, are doar 9,4 miliarde de lei. Aşa că diferenţa de 1,6 miliarde de lei va fi scoasă de Guvern din Fondul de rezervă.
SIMONA BUCURA OPRESCU, ministrul Muncii: Calculele au fost perfecte, toţi banii pentru pensii au fost în buget. (…) Am avut o rectificare negativă de 2,45 miliarde şi acum cerem cei 1,6 miliarde, ceea ce înseamnă că, în fapt, încasările la bugetul asigurărilor sociale de stat, în 2024, au fost mai mari decât estimările pe care le-am avut în 2024. Lucrurile acestea trebuie să le discutaţi cu colegii noştri.
În nota de fundamentare aflată pe agenda Executivului, motivul invocat pentru lipsa banilor are legătură în principal cu recalcularea pensiilor:
„Sumele aprobate în bugetul asigurărilor sociale de stat pentru plata drepturilor de pensie, până la sfârșitul anului, sunt insuficiente ca urmare a faptului că, începând cu dată de 01 septembrie 2024, au intrat în plată drepturile de pensie și a indemnizației aferente deciziilor de pensii recalculate”. (Sursa: Guvernul României)
Consiliul Fiscal a criticat de fiecare dată Guvernul când acesta a scos bani din Fondul de rezervă pentru situaţii care nu erau urgente.
CRISTIAN PĂUN, profesor de economie, ASE: Guvernul a plecat de la nişte ipoteze pentru 2024 complet nerealiste. Şi noi am comentat atunci că era prea mare creşterea economică. Deci am plecat de la bun început cu un PIB umflat. A doua greșeală este performanța foarte slabă a administrației fiscale. În afară de mici victorii, tot ce înseamnă evaziune fiscală, contrabandă, nu am văzut niște victorii semnificative.
Proiectul prin care Ministerul Muncii ar urma să primească 1,6 miliarde de lei a fost în primă analiză. Urmează să primească şi vot în perioada următoare. De la 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de pensie se va mări de la 81 la 91 de lei, ceea ce înseamnă o creştere de 12,1%.
The post Pensiile din decembrie, plătite din Fondul de rezervă bugetară. Explicațiile guvernanților appeared first on tvrinfo.ro.