Prim-ministrul Marcel Ciolacu se întâlneşte vineri, la Budapesta, cu omologul său ungar, Viktor Orban, urmând să aibă consultări cu privire la procesul de integrare deplină a României în Spaţiul Schengen.
În cadrul vizitei, premierul Marcel Ciolacu va avea o întrevedere tete-a-tete cu omologul său ungar, Viktor Orban, urmată de o reuniune în plen a celor două delegaţii oficiale şi de declaraţii comune de presă. În paralel, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, va avea întâlniri cu miniştrii de interne ai Ungariei, Austriei şi Bulgariei, precum şi cu Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne al Uniunii Europene.
Vizita la Budapesta a delegaţiei conduse de prim-ministrul Marcel Ciolacu are loc în contextul în care Ungaria deţine, până la 31 decembrie 2024, Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, având un rol decisiv în sprijinirea agendei europene de extindere a Spaţiului Schengen.
„Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline a României în Schengen. În acest sens, mă voi întâlni cu omologul meu ungar şi cu oficiali din Ungaria, ţara ce deţine Preşedinţia în exerciţiu a Consiliului UE, pentru a avansa în acest proces important pentru ţara noastră. După finalizarea primei etape a aderării României la Schengen în martie 2024, prioritatea noastră este să definitivăm acest demers prin ridicarea controalelor şi la frontierele terestre până la sfârşitul acestui an. Continuăm să contăm pe sprijinul activ al Ungariei pentru îndeplinirea acestui obiectiv”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat al Executivului.
Din delegaţia română fac parte vicepremierul şi ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, miniştrii Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi al Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, consilierul onorific al prim-ministrului şi vicepreşedinte al Parlamentului European, Victor Negrescu, şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
CITEȘTE ȘI: Întâlnire între România, Austria şi Bulgaria pe tema aderării României la Schengen terestru
Joi seara, premierul Marcel Ciolacu a arătat că la Budapesta va avea loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Spaţiul Schengen, ”obiectiv esenţial al tuturor românilor”.
”Am ajuns la Budapesta, unde are loc mâine (n.r – vineri) o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la spaţiul Schengen, obiectiv esenţial al tuturor românilor! Chiar zilele trecute am fost la Bruxelles, la o întâlnire de lucru cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, la care au participat şi cei doi vicepreşedinţi români ai PE, Victor Negrescu şi Nicu Ştefănuţă. Am discutat despre perspectivele aderării terestre a României la Schengen şi m-am bucurat de susţinerea celor doi şi a preşedintei Parlamentului European pentru acest demers, care nu este al vreunui partid anume, ci este al României! Prioritatea tuturor este aderarea deplină a României la Schengen, indiferent de culoarea politică”, a scris el pe Facebook. Sursa: Agerpres
The post Marcel Ciolacu, vizită de lucru în Ungaria. Intrarea deplină a României în Schengen, pe agenda discuţiilor cu Viktor Orban appeared first on tvrinfo.ro.