SUA: Un senator anunţă că sistemul de telecomunicaţii a suferit un atac informatic de amploare

O breşă în sistemele informatice ale companiilor de telecomunicaţii, acţiune despre care SUA afirmă că este legată de China, este ” de departe cea mai gravă piraterie din telecomunicaţii din istoria ţării noastre”, a anunţat joi şeful Comisiei de informaţii a Senatului american pentru publicaţia The Washington Post, potrivit Reuters.

Anterior în această lună, autorităţile americane au afirmat că hackeri având legături cu China au interceptat date de supraveghere destinate agenţiilor americane de aplicare a legii după ce au penetrat un număr neprecizat de companii de telecomunicaţii, scrie Agerpres.

Hackerii au compromis reţelele ”mai multor companii de telecomunicaţii” şi au sustras date de la ”un număr limitat de persoane indivizi care sunt în principal implicate în activităţi guvernamentale sau politice”, indica la 13 noiembrie o declaraţie comună a FBI şi a agenţiei de combatere a atacurilor cibernetice din SUA (CISA).

Beijingul a negat că ar avea vreo implicare în acest atac asupra sistemelor informatice ale companiilor de telecomunicaţii din SUA.

The post SUA: Un senator anunţă că sistemul de telecomunicaţii a suferit un atac informatic de amploare appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *