Luptătorul irlandez Conor McGregor, condamnat în civil pentru viol

Irlandezul Conor McGregor, starul mondial al artelor marţiale mixte (MMA), a fost condamnat vineri de un tribunal civil din Dublin să plătească despăgubiri de aproape 250.000 de euro unei femei care îl acuză că a violat-o în 2018, scrie AFP.

McGregor, în vârstă de 36 de ani, a fost acuzat că a ‘violat-o şi bătut-o’ pe reclamantă, Nikita Hand, într-o cameră de hotel din Dublin. La rândul său, el a susţinut că relaţia sexuală a fost consensuală.

După un proces care a durat doar zece zile, Înalta Curte din Dublin l-a obligat pe sportiv să plătească 248.603,60 euro, sumă care include în special cheltuieli medicale.

Nikita Hand, în vârstă de 35 de ani, a afirmat că a fost legată de pat şi aproape sufocată, înainte de a fi violată de luptător, suferind răni la gât şi la mâini.

De asemenea, ea a acuzat un alt bărbat, James Lawrence, care ar fi fost împreună cu McGregor, că ar fi agresat-o şi acesta sexual, dar nu a avut câştig de cauză.

În 2020, irlandezul a fost cel mai bine plătit sportiv din lume, potrivit revistei Forbes, cu câştiguri de 170 de milioane de euro.

Sursa: Agerpres

The post Luptătorul irlandez Conor McGregor, condamnat în civil pentru viol appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *