Marea Britanie, Germania, Italia și Spania sunt în fruntea prezenței la urne. În 2019, la primul tur, în secțiile de votare de pe mapamond au votat aproape 700.000 de români.
Prezenţa la urne în timp real AICI
ACTUALIZARE Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de vineri, până duminică la ora 8.00, s-au prezentat la urne 223.722 de cetăţeni români.
Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 200.000 de persoane au votat la secţiile de votare din străinătate. Acestora li se adaugă peste 4.000 de persoane care au optat pentru votul prin corespondenţă.
Cei mai numeroşi votanţi sunt dn categoriile de vârstă 35 – 44 de ani ş 45 – 64 de ani. Bărbaţii care au votat sunt mai numeroşi decât femeile.
În 2019, pânăla aceeaşi oră, votaseră 273.042 de persoane, cărora li s-au adăugat 25.189 care au votat prin corespondenţă.
Acum cinci ani, 675.348 de alegători din străinătate au votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale.
The post Alegeri prezidenţiale | A treia zi de vot pentru românii din diaspora appeared first on tvrinfo.ro.