În urmă cu 207 ani, în ziua de 27 noiembrie 1818, în localitatea Cuciulata din județul
Brașov, s-a născut unul dintre cei mai apreciați dascăli, lingviști și filologi români, dar și un
luptător de frunte al Revoluției de la 1848 din Transilvania și Țara Românească, pe nume Aron
Pumnul. În memoria românilor a rămas, în primul rând, ca dascăl al „Luceafărului poeziei
românești”, însă legătura dintre Mihai Eminescu și Aron Pumnul s-a fixat în afara mediului
școlar, apreciatul profesor meditându-l și îndrumându-l în particular și nu într-un cadru
instituționalizat, chiar dacă într-o anumită etapă a vieții au activat amândoi în același liceu.
Un lucru extrem de interesant legat de viața marelui cărturar se referă la faptul că acesta
și-a început destul de târziu parcursul școlar. Suferind de o boală de inimă Aron Pumnul ia
contact cu școala de abia în jurul vârstei de 14 ani. Astfel, ciclul primar îl parcurge în cadrul
Liceului Romano-Catolic din Odorheiul Secuiesc, în perioada 1832-1836. Frecventează apoi
gimnaziul în localitatea Blaj, în perioada 1836-1840, pentru ca între anii 1840-1841 să urmeze
prima parte a cursurilor liceale în același oraș. Pentru următorii doi ani își continuă studiile la
Liceul Piariștilor din Cluj, unde este coleg de generație cu Avram Iancu, Alexandru Papiu
Ilarian și alți fruntași ai Revoluției de la 1848.
Debutează în cariera didactică în anul 1843, la Liceul din Blaj, unde predă filosofia.
Chiar din primul an de activitate devine beneficiarul unei burse de studii și pentru o perioadă de
patru ani aprofundează cunoștințele de teologie, în paralel cu cele de filosofie, filologie și
istorie, la Universitatea Sfânta Barbara din Viena. În perioada studenției Aron Pumnul publică,
în revista coordonată de George Barițiu „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, primul său
studiu de lingvistică intitulat: „Literele corespunzătoare firei limbei rumânești și încă ceva.”
La întoarcerea în țară își reia activitatea la vechiul loc de muncă și începe o colaborare cu
lingvistul, teologul și pedagogul Timotei Cipariu, președintele Asociației Transilvane pentru
Literatura Română și Cultura Poporului Român. Relația lor devine tot mai intensă și prolifică.
În urma cooperării dintre cei doi cărturari apar gazetele „Organul luminărei”, în 1847, și
„Învățătorul poporului”, în anul 1848. Prima publicație a reprezentat o premieră, în sensul în
care a fost primul ziar scris cu litere latine.
Prietenia cu susținătorii mișcării revoluționare pașoptiste din Transilvania îl atrage în
acțiunile acestora, fiind unul dintre cei care se implică activ în mobilizarea maselor și în
convocarea românilor la Adunarea Populară de la Blaj din 30 aprilie 1848. Acest eveniment a
reprezentat începutul luptei de eliberare a românilor din Ardeal, de înlăturare a iobăgiei și de
respingere a planului de unire a Transilvaniei cu regatul Ungariei.
După înfrângerea revoluției este obligat să se refugieze la frații lui din sud, deoarece
autoritățile maghiare îl condamnaseră la pedeapsa capitală, alături de alți lideri ai mișcării. Aici
se alătură grupului de revoluționari munteni, Nicolae Bălcescu numindu-l comisar cu
propaganda în județul Râmnicu Sărat și stabilindu-i misiunea de a explica maselor populare
ideile mișcării revoluționare, precum și conținutul reformelor adoptate de guvernul
revoluționar. Când armatele otomane și țariste au pătruns în Țara Românească, Aron Pumnul a
fost nevoit să se refugieze la Cernăuți.
Aflat în îndepărtata Bucovină dascălul ardelean pătrunde în cercurile de boieri patrioți și
continuă să militeze pentru drepturile sociale și naționale ale românilor. Găsește casă și masă la
frații Doxache și Alecu Hurmuzachi, care îi adăpostește pe refugiații revoluționari din
provinciile românești.
Principalele lui arme au continuat să fie activitatea didactică și cea publicistică. Pentru
început ține cursuri de limba română – cu titlu gratuit – într-un gimnaziu local. Ulterior, devine
profesor suplinitor și apoi titular la Institutul Teologic din Cernăuți.
În paralel își reia activitatea jurnalistică fiind redactorul secțiunii românești a ziarului
local Bucovina. Având acordul autorităților urbei organizează mai multe conferințe literare, în
cadrul cărora vorbește auditoriului despre originea latină a limbii și poporului român. Totodată
se implică în primele alegeri libere din Bucovina și în recompensarea unor studenți merituoși,
cu posibilități materiale reduse, în obținerea unor burse de studii.
În urma unui concurs devine profesor titular la Liceul german „Ober-Gymnasium” din
Cernăuți, unde îl va cunoaște pe Mihai Eminescu. Întâlnirea lor a fost facilitată de cea mai mare
realizare a lui Aron Pumnul pe acele meleaguri. În propria locuință, ferit de îngrijorarea și
vigilența autorităților, marele cărturar român întemeiază prima bibliotecă de cărți românești, iar
printre elevii care au avut grijă de ea s-a aflat și Mihai Eminescu. Tot Aron Pumnul este autorul
unei cuprinzătoare antologii a scrisului românesc, intitulată „Lepturariul românesc”, o lucrare
de căpătâi de peste 2200 de pagini, care-l va inspira și influența pe marele poet român.
Atașamentul lui Aron Pumnul față de Mihai Eminescu se va accentua după anul 1856,
când dascălul își pierde unicul fiu. Apreciind la tânărul Eminescu dragostea pentru lectură și
încântat peste măsură de cunoștințele sale, profesorul Aron Pumnul și-l apropie tot mai mult
considerându-l pe Eminescu „copilul său de suflet”. Despre conexiunea afectivă dintre cei doi
aflăm de la preotul Leon Popescu, care slujea la Biserica Sfântul Nicolae din Cernăuți. În
condica bisericii părintele a făcut numeroase însemnări privitoare la relația sufletească dintre
cei doi, consemnând printre altele și faptul că Aron Pumnul era fascinat de calitățile intelectuale
ale tânărului Eminescu.
O perioadă Mihai Eminescu a locuit, împreună cu frații lui mai mari, chiar în casa lui
Aron Pumnul. În timpul șederii poetul a avut posibilitatea de a citi operele marilor scriitori
români. Este o etapă în care își îmbogățește cunoștințele despre literatura română. Influența
acestui interval de timp rezidă și în primele încercări poetice ale lui Eminescu, care poartă
amprenta stilului și operelor lui Eliade, Bolintineanu și Alecsandri. Alături de literatură Mihai
Eminescu a fost atras și de lucrările de istorie, pe care le citea cu multă râvnă.
Biblioteca lui Aron Pumnul a avut o contribuție semnificativă la promovarea limbii și
culturii române în Bucovina, la emanciparea tineretului român care studia în Cernăuți. Mihai
Eminescu s-a îngrijit de acest tezaur cu destoinicie și atașament, așezând în ordine volumele,
consemnându-le în registrul de evidență și ținând socoteala celor împrumutate.
Când îndrăgitul său dascăl s-a îmbolnăvit Mihai Eminescu i-a fost aproape. S-a îngrijit de
el ca de propriul său tată. Moartea acestuia, petrecută în ziua de 12/24 ianuarie 1866, l-a afectat
profund pe marele nostru poet. Împreună cu alți colegi a scos o broșură intitulată:
„Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști din Cernăuți la mormântul prea iubitului lor profesor
Arune Pumnul, răpausat într-a 12/24 Ianuarie 1866”. Ea cuprindea șapte texte în versuri, fără
titlu și numerotate cu cifre romane. Cinci erau în limba română și două în germană. Al doilea
text era cunoscuta poezie „La mormântul lui Aron Pumnul”.
Marele cărturar român și-a lăsat cu siguranță amprenta pe evoluția poetică a lui Mihai
Eminescu. Pentru întreaga sa activitate dedicată promovării limbii și culturii românești a fost
desemnat „Apostolul Românismului”. Pe piatra funerară, amplasată la mormântul său, stă
imprimată inscripția: „Marele bărbat al națiunii, Aron Pumnul”.
