Mohamed Salah, dezamăgit că nu a primit nicio ofertă de prelungire a contractului cu Liverpool

Atacantul egiptean Mohamed Salah s-a declarat dezamăgit de faptul că nu a primit până în acest moment nicio ofertă de prelungire a contractului său cu echipa engleză de fotbal FC Liverpool, actualul lider din Premier League, scrie cotidianul Daily Mail.

„Ştiţi că sunt de mulţi ani la acest club. Nu există alt club ca acesta. Aşa cum am spus, suntem aproape în decembrie şi nu am primit încă nicio ofertă de a rămâne la club. Iubesc fanii, iar fanii mă iubesc. Dar problema nu este în mâinile mele şi nici în cele ale fanilor”, a declarat Salah.

Autorul unei duble în meciul câştigat duminică de „cormorani” pe terenul formaţiei Southampton (scor 3-2), Mohamed Salah este legat prin contract de Liverpool până la finalul acestui sezon, iar din luna ianuarie poate negocia liber cu orice echipă interesată de serviciile sale.

Surse din cadrul grupării de pe Anfield au declarat pentru Daily Mail că oficialii lui FC Liverpool l-au contactat deja pe agentul starului egiptean, Ramy Abbas, iar discuţiile pe tema contractului lui Salah „au fost pozitive”.

În vârstă de 32 de ani, Salah a marcat 223 de goluri în 367 de meciuri disputate pentru FC Liverpool începând din 2017, când a fost recrutat de la echipa italiană AS Roma.

The post Mohamed Salah, dezamăgit că nu a primit nicio ofertă de prelungire a contractului cu Liverpool appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *