Incident dramatic la Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viaţă şi moarte după ce a fost electrocutat în timp ce încerca să-şi facă un selfie pe un vagon din gară. Acum, adolescentul se află internat în comă indusă, iar medicii sunt rezervaţi cu privire la şansele lui de supravieţuire. Sunt informaţii cu puternic impact emoţional.
Incidentul a avut loc marți după amiază în jurul orei 14.30 în Gara Burdujeni din municipiul Suceava. Băiatul de 14 ani a profitat de neatenția personalului feroviar și a urcat pe un vagon cisternă ca să facă o fotografie.
Pentru că s-a apropiat de linia de alimentare de 27 de mii de volți s-a format un arc electric care l-a electrocutat. Un polițist de la Serviciul Județean Transporturi Suceava, aflat în zonă, a auzit zgomotul și l-a găsit pe copil, în stare de inconștiență. Personalul gării a sunat la 112, iar echipajul de la ambulanță ajuns la față locului l-a resuscitat pe adolescent și apoi l-a transportat la spital.
Medicii suceveni încearcă să îi salveze viață băiatului însă momentan prognosticul este rezervat.
Bogdan Bondari, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Suceava: La UPU a ajuns un pacient de 14 ani electrocutat, arsuri, grad 1,2 3 torace și scalp și membru inferora stâng are și traumatism cranian minor, traumatism toracic. Este în coman indusă ventilat mecanic, prognocstic rezervat va fi transferat la clinică de arși de la spit Sf. Spiridon Iași.
Incidentul este cercetat de politiști.
Astfel de drame au loc aproape lunar în ciuda mesajelor de avertizare lansate de autorități. Poliția Română desfășoară de multă vreme campania „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”. Atenție, la numărul de urgenţă 119 puteţi semnala cazurile de abuz asupra copiilor.
The post Selfie aproape mortal. Băiat de 14 ani, electrocutat pe tren appeared first on tvrinfo.ro.