Iaşi: Medicii de la Spitalul „Sf Maria”, îngrijoraţi de numărul mare al victimelor selfie-urilor pe vagoanele de tren

Medicii de la Spitalul „Sf Maria” din Iaşi, unul dintre cele mai mari spitale pentru copii din ţară, sunt îngrijoraţi de numărul tot mai mare al adolescenţilor care au nevoie de îngrijiri de specialitate după ce urcă pe vagoanele de tren pentru a-şi face selfie.

„În anii anteriori erau unul – două cazuri pe an. Anul acesta am avut 11 pacienţi electrocutaţi, din care şapte prin expunere la curenţi de înaltă tensiune. Unul din aceşti şapte copii electrocutaţi a decedat. În momentul de faţă în spitalul nostru sunt trei cazuri de pacienţi electrocutaţi internaţi, doi fiind cu stare generală gravă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Spitalului pentru Copii „Sf Maria” Iaşi, dr Cătălina Ionescu.

Medicul a făcut apel la părinţi, pentru a discuta cu adolescenţii despre pericolul din spatele unei fotografii făcute pe vagoanele de tren sau pe liniile feroviare.

„Facem apel la adolescenţi să nu se mai ridice pe vagoanele de tren întrucât o distracţie se poate termina tragic: cu luni de spitalizare, cu sechele şi, nu în ultimul rând, cu decesul. Facem apel şi la părinţi să ia în calcul toate aceste informaţii şi să le explice copiilor consecinţele unui selfie, că nu e neapărat nevoie să pună mâna pe un cablu electric ci doar să fie în apropierea acestuia. Toate eforturile depuse de o echipă interdisciplinară pot fi insuficiente şi ineficiente la un pacient electrocutat”, a declarat dr Cătălina Ionescu.

Potrivit medicului, curentul de înaltă tensiune poate produce leziuni de arsură care să fie de grade diferite dar cu profunzime mare, şi poate produce de multe ori stop cardiorespirator care necesită resuscitare.

„Electrocuţia reprezintă o gravitate destul de mare pentru pacient, pentru evoluţia şi prognosticul lui. Chiar dacă iniţial pare că starea acestuia este bună, în două-trei zile lucrurile pot să se agraveze şi să ducă la deces, sau este posibil ca acesta să rămână cu sechele severe, în special sechele neurologice”, a explicat dr Ionescu.

Aceasta a ţinut să precizeze că dacă în cazul unui stop cardiorespirator se intervine într-un minut cu manevrele de resuscitare, şansele de supravieţuire sunt de 95 la sută. Dar dacă astfel de manevre se fac după opt minute şansele de supravieţuire se reduc la 0,5 la sută.

„Pacienţii prezintă adesea politraumă prin căderile de la înălţime, fiind practic aruncat de pe aceste vagoane de tren şi produc leziuni de tip fracturi, rupturi de organe. Contractura musculară tetanică determinată de descărcarea energiei electrice în corp poate să determine, de asemenea, rupturi musculare, tendinoase, fracturi, tasări de vertebre”, a explicat dr. Cătălina Ionescu.

În urmă cu două zile, un băiat de 14 ani care a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren din judeţul Suceava a fost adus la Spitalul pentru Copii „Sf.Maria” din Iaşi şi internat la terapie intensivă. Copilul are arsuri de gradul I, II şi III pe aproximativ 45% din suprafaţa corporală. Arsurile i-au afectat zona toracelui anterior şi posterior, scalpului, precum şi a piciorului stâng. De asemenea, băiatul are traumatism cranio-cerebral minor, traumatism toracic cu pneumo-mediastin. Din cauza gravităţii lezionare, prognosticul medicilor este rezervat.

sursa Agerpres

The post Iaşi: Medicii de la Spitalul „Sf Maria”, îngrijoraţi de numărul mare al victimelor selfie-urilor pe vagoanele de tren appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *