Noi ameninţări ale preşedintelui rus, Vladimir Putin, la adresa Ucrainei. Liderul de la Kremlin a spus că armata rusă ar putea ataca cu nouă rachetă balistică Oreşnik centrele de decizie de la Kiev. Rusia a produs un nou atac masiv cu rachete asupra capitalei ucrainene Kiev şi a altor oraşe. Potrivit autorităţilor de la Kiev, ruşii au lansat peste 180 de rachete şi drone asupra oraşelor ucrainene. La Kiev, oamenii s-au adăpostit în staţiile de metrou.
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat Ucraina cu folosirea, din nou, a rachetei balistice Oreşnik. Aceasta a fost utilizată acum o săptămână într-un atac la Dnipro.
Putin a declarat la un summit în Kazahstan că racheta Oreşnik poate transforma totul în praf. El a spus, totuşi, că arma nu va avea încărcătură nucleară sau materiale radioactive.
Experţii occidentali care au studiat imaginile din momentul atacului de la Dnipro susţin că Oreşnik atinge viteza de 13.600 de kilometri la oră, adică 3,7 kilometri pe secundă, poate transporta focoase nucleare.
Din momentul lansării, racheta ajunge în spaţiul extraterestru, după care primul eraj al proiectilului se decuplează, urmat de al doilea motor. Rămâne încărcătura, care se deplasează în spaţiu, după care focoasele, în număr de şase, pot fi direcţionate spre locaţii diferite.
Jeffrey Lewis, expert: Este ceva ce fac toate rachetele balistice intercontinentale. Ceea ce au făcut ruşii a fost să ia ideea de bază a unei încărcături pe care au adaptat-o unei arme convenţionale. Şi au folosit-o pentru a lansa arme convenţionale, cred, pentru prima dată în istorie.
Alarmele au început să sune la Kiev încă de la primele ore ale dimineţii, astfel că mulţi locuitori ai capitalei s-au refugiat în staţiile de metrou până la încetarea atacurilor ruseşti.
Armata rusă a vizat din nou principalele obiective de infrastructură ale Ucrainei, pentru a avaria sistemul energetic ucrainean, chiar la începutul iernii.
Au fost atacuri şi la Odesa, unde două persoane şi-au pierdut viaţa şi un băiat de 16 ani a fost rănit.
Autorităţile din Odesa au anunţat că au fost avariate aproape 20 de case dar şi o conductă de gaz.
The post Putin: Oreşnik poate transforma totul în praf. Ce spun experţii despre racheta balistică intercontinentală appeared first on tvrinfo.ro.