Miliţii susţinute de Iran au intrat în cursul nopţii în Siria din Irak şi se îndreptau spre nordul Siriei, pentru a întări forţele armate siriene sub asediu în lupta împotriva insurgenţilor, au indicat două surse ale armatei siriene citate luni de Reuters.
Zeci de luptători irakieni din Hashd al Shaabi, aliniată cu Iranul, au intrat la rândul lor în Siria pe o rută folosită de armată în apropiere de punctul de trecere Al Bukamal, a declarat pentru Reuters o sursă de rang înalt din armata siriană.
„Sunt noi întăriri trimise pentru a-i ajuta pe camarazii noştri de pe liniile frontului din nord”, a spus ofiţerul, menţionând că între miliţii se numără grupurile Kataib Hezbollah şi Fatemiyoun din Irak.
Iranul a trimis mii de miliţii şiite în Siria în timpul războiului din această ţară şi, alături de Rusia, cu puterea sa aeriană, i-a permis preşedintelui sirian Bashar al-Assad să zdrobească insurgenţa şi să recâştige cea mai mare parte a teritoriului.
O lipsă de efective care să ajute la contracararea atacurilor rebelilor din ultimele zile a contribuit la retragerea rapidă a forţelor armatei siriene şi la retragerea din oraşul Alep, potrivit altor două surse din rândurile armatei. Miliţiile aliate Iranului, conduse de Hezbollah, au o prezenţă puternică în zona Alep.
În ultimele luni, Israelul şi-a intensificat atacurile asupra bazelor iraniene din Siria, în paralel cu ofensiva sa din Liban, despre care afirmă că a slăbit Hezbollahului şi capacităţile sale militare, aminteşte Reuters.
The post Miliţii proiraniene au intrat în Siria din Irak pentru a ajuta armata siriană appeared first on tvrinfo.ro.