Sute de pacienți în stare gravă au fost salvați pentru că au ajuns la Spitalul Universitar de Urgență din București direct cu elicopterul. Unitatea medicală este singura din Capitală care are un heliport funcțional, pe care pot ateriza aparatele SMURD-ului. În ultimii ani, la Spitalul Universitar elicopterele serviciului de urgență au aterizat de peste 550 de ori.
În ultimii 5 ani, elicopterele SMURD au adus 565 de pacienți aflați în stare gravă. A fost vorba de oameni cu atacuri cerebrale, infract sau nou născuți cu probleme serioase.
Dr. Cătălin Cîrstoiu, director, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti: Din 565 sunt 15 copii prematuri, care au plecat toți acasă. Cel mai mic avea 50 de grame. Și a plecat acasă, după câteva luni bune.
În medie, pe heliportul Spitalului Universitar aterizează un elicopter SMURD la fiecare 3 zile. Directorul spitalului spune că investiția este rentabilă, costurile nefiind mari. De întreținere se ocupă 14 oameni angajați ai unității medicale.
Heliportul de la Spitalul Universitar a costat în jur de 1,5 milioane de euro și a fost construit în 2019, cu bani dintr-o sponsorizare.
Medicii spun că zborul direct le oferă mai mult timp pentru salvarea pacienților, mai ales că serviciul de urgență din România are elicoptere medicale de foarte multă vreme.
Cdor.(r.) Romeo Lupu, fost pilot de elicopter: La nivel național, există un sistem de medicină de urgență cu ajutorul elicopterelor, pus la punct, de prin 2004, au venit primele elicoptere.
În București, doar Spitalul Marie Curie mai are heliport, însă acesta nu a fost dat încă în folosință. Și această platformă a fost construită cu banii adunați de o fundație.
În țară, mai sunt câteva spitale care au heliport, însă acestea au fost construite cu banii autorităților locale.
The post Vieţi salvate cu elicopterul. Spitalul Universitar de Urgență este singurul din Capitală care are un heliport funcțional appeared first on tvrinfo.ro.