Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, printre care drone, sisteme de apărare aeriană şi muniţii, a anunţat joi Ministerul Apărării britanic într-un comunicat, informează AFP.
Acest anunţ intervine la o zi după o vizită a ministrului britanic al apărării John Healey la Kiev, în timpul căreia el a avut o întrevedere cu omologul său Rustem Umerov şi unde el s-a angajat să „intensifice” sprijinul Regatului Unit pentru Ucraina în 2025.
La trei ani după decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a invada Ucraina, „amploarea erorii sale de calcul este mai clară ca niciodată, în condiţiile în care curajosul popor ucrainean continuă să sfideze toate previziunile cu energia sa indestructibilă„, a declarat John Healey, citat în comunicat.
„Însă ei nu o pot face singuri„, a adăugat el, insistând asupra faptului că sprijinul Regatului Unit pentru Kiev este „de neclintit”.
Acest nou pachet prevede în special 92 de milioane de lire pentru a întări marina ucraineană cu drone de recunoaştere, cu nave de suprafaţă fără echipaj şi cu drone de luptă împotriva minelor marine.
De asemenea, 68 de milioane de lire vor fi destinate apărării aeriene, cu radare sau sisteme anti-drone.
Acest pachet include şi muniţii pentru tunuri autopropulsate AS90 de 155 de mm, deja furnizate de Regatul Unit.
În timpul vizitei sale la Kiev, John Healey s-a angajat să continue formarea de soldaţi ucraineni de către Regatul Unit, să consolideze cooperarea industrială în materie de apărare şi să sporească presiunile şi sancţiunile contra Rusiei.
De asemenea, ministrul britanic şi omologul său Rustem Umerov au „examinat rezultatele utilizării rachetelor Storm Shadow”, furnizate de Londra, a anunţat ministrul ucrainean într-un comunicat, fără a face alte precizări.
În noiembrie, Kievul a obţinut de la Londra undă verde pentru a trage asupra teritoriului rus cu rachete Storm Shadow.
Aceste anunţuri au loc într-un context dificil pentru Ucraina, care pierde teren, şi într-un moment în care aliaţii săi europeni sunt îngrijoraţi de o posibilă suspendare a ajutorului militar american pentru Ucraina şi de promisiunile lui Donald Trump de a pune capăt războiului „în 24 de ore”.
În iulie, guvernul laburist s-a angajat să mobilizeze 3 miliarde de lire (3,63 de miliarde de euro) pe an până în 2030-2031 pentru susţinerea militară a Kievului. Preluare: Agerpres
The post Londra va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina appeared first on tvrinfo.ro.