ANI: Directorul Aeroportului din Satu Mare, reclamat la Parchet după ce s-a numit pe sine manager într-un proiect finanţat cu fonduri externe. Fost inspector vamal de la Aeroportul din Baia Mare nu poate justifica 160.000 de euro

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat joi că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu privire la săvârşirea de către directorul general al Regiei Autonome Aeroportul Satu Mare, Mihai Pătraşcu, a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, după ce s-a numit pe sine manager într-un proiect finanţat cu fonduri externe.

Conform unui comunicat al ANI, Mihai Pătraşcu a semnat o serie de decizii, prin care a fost desemnat membru în cadrul unui proiect finanţat din fonduri externe nerambursabile, respectiv manager de proiect în cadrul unui alt proiect finanţat din fonduri externe nerambursabile.

În calitatea de manager de proiect, Pătraşcu a beneficiat în anul 2022 de stimulente din bugetul proiectului în cuantum de 14.897 lei.

De asemenea, ANI a anunţat că un fost inspector vamal de la Aeroportul din Baia Mare nu poate justifica o avere de peste 800.000 de lei (160.000 de euro).

Astfel, ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 812.094 lei între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia de către Marius Cosmin Opriş, fost inspector vamal la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Baia Mare.

În acest caz, a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acţiunii de control.

CITEȘTE ȘI: ANI: Directorul general adjunct al Poliţiei Capitalei, în stare de incompatibilitate

Sursa: Agerpres

The post ANI: Directorul Aeroportului din Satu Mare, reclamat la Parchet după ce s-a numit pe sine manager într-un proiect finanţat cu fonduri externe. Fost inspector vamal de la Aeroportul din Baia Mare nu poate justifica 160.000 de euro appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *