Patronatele şi sindicatele din turism protestează faţă de o posibilă eliminare a voucherelor de vacanţă din bugetul statului pe anul 2025 şi afirmă că această măsură va avea consecinţe catastrofale asupra sectorului, dar şi asupra altor industrii conexe şi „ar arunca România înapoi cu 20 de ani”.
„În goana după cârpirea bugetului afectat de pomeni electorale gratuite, Guvernul României dă dovadă de lipsă de viziune şi de înţelegere a mecanismelor economice: vrea să taie chiar acele măsuri care generează venituri la buget şi pe care le-a garantat deja prin lege. Tăierea voucherelor de vacanţă va îngheţa sau anula investiţiile în infrastructura turistică, în condiţiile în care numărul unităţilor clasificate s-a dublat în ultimii 10 ani. Hoteluri noi şi modernizate de 4 şi 5 stele aflate în proiect nu vor mai fi construite şi va anula şi succesul ultimilor ani de eliminare a turismului la negru”, avertizează reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), într-un comunicat transmis vineri.
De asemenea, eliminarea voucherelor de vacanţă va afecta „grav” balanţa valutară, miliarde de euro vor lua drumul Greciei, Turciei, Bulgariei în loc să rămână în ţară.
De asemenea, în opinia reprezentanţilor ANAT, sindicatele anticipează revoltele angajaţilor care vor fi lipsiţi atât de prime, creşteri salariale, cât şi de concedii, în condiţiile în care sănătatea acestora, nevoia de refacere, tratament sau recuperare nu contează pentru guvern.
Potrivit ANAT, această măsură aberantă va avea consecinţe catastrofale pentru sector şi un impact negativ pentru industriile conexe.
Astfel, veniturile din turism, un sector vital pentru economia românească, vor scădea cu 30-40%, iar mii de români – în special cei cu venituri modeste – nu vor mai avea acces la vacanţe, tratamente de recuperare sau odihnă, în condiţiile în care aproape 16% dintre angajaţii din sectorul public au beneficiat pentru prima dată în viaţa lor de o vacanţă datorită acestor vouchere.
Reprezentanţii ANAT mai susţin că, prin eliminarea voucherelor de vacanţă, se va pierde încrederea investitorilor privaţi, care vor fi forţaţi să îşi reducă activitatea sau să îşi închidă afacerile, contribuind astfel la creşterea şomajului.
Impactul negativ asupra altor industrii conexe – transport, alimentaţie publică, cultură şi agrement – care depind de turism pentru a supravieţui este un alt efect al acestei măsuri.
ANAT precizează că acest protest la care se alătură patronatele, federaţiile, alianţele, asociaţiile din turism precum şi sindicatele este un ultim semnal de alarmă către guvern: „Nu vă atingeţi de voucherele de vacanţă! Tăiaţi risipa şi ineficienţa publică. Dar nu omorâţi găina care dă ouă de aur. Nu omorâţi economia şi nici turismul românesc!”.
The post Patronatele şi sindicatele din turism protestează: ”Nu vă atingeţi de voucherele de vacanţă! Tăiaţi risipa şi ineficienţa publică” appeared first on tvrinfo.ro.