Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea atacului de la Magdeburg, potrivit unor surse de securitate de la Riad – relatează DPA.
Arabia Saudită a solicitat extrădarea suspectului, numit Taleb A., în conformitate cu legislaţia germană, însă Germania nu a răspuns, au precizat sursele.
Acestea au declarat că bărbatul este un musulman şiit originar din oraşul Al-Hofuf din estul Arabiei Saudite. Şiiţii sunt o minoritate în ţară, reprezentând doar aproximativ 10% din naţiunea majoritar sunnită.
Există rapoarte repetate de discriminare împotriva musulmanilor şiiţi în Arabia Saudită.
Autorităţile germane au fost alertate cu privire la acest bărbat în urmă cu aproximativ un an, a aflat DPA, însă natura avertismentului nu este cunoscută în prezent.
Suspectul, un medic de origine saudită de 50 de ani, a intrat în mulţimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, cu o maşină închiriată, vineri seara, provocând cinci morţi şi peste 200 de răniţi, conform unui bilanţ actualizat.
sursa Agerpres
The post Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la presupusul autor al atacului de la Magdeburg appeared first on tvrinfo.ro.