Românii au investit 2,6 miliarde lei în cea mai recentă emisiune de titluri de stat Fidelis şi au ridicat la 16,4 miliarde lei suma atrasă de Ministerul Finanţelor prin piaţa de capital în 2024, un record anual de la reluarea acestor emisiuni la Bursa de Valori Bucureşti, conform unui comunicat de presă.
Potrivit documentului, Ministerul Finanţelor (MF) a atras 1,48 miliarde lei şi, respectiv, 225,3 milioane euro (valori însumând 2,6 miliarde lei – 523,1 milioane euro), prin a şasea ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populaţie (FIDELIS) derulată în acest an prin sistemele BVB.
Cea mai recentă ofertă Fidelis a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager şi Intermediar) şi Banca Transilvania (Grup de Distribuţie), precum şi Alpha Bank România, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale (Intermediari). De asemenea, titlurile de stat au putut fi cumpărate şi prin 11 participanţi eligibili.
În cadrul acestei oferte, derulate în perioada 9 – 18 decembrie, românii au plasat 26.396, atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât şi pentru cele în euro.
Veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital nu sunt impozabile. În emisiunea de titluri de stat Fidelis au putut investi persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de peste 18 ani până la data închiderii ofertei, inclusiv.
The post Ministerul Finanţelor: Românii au ridicat la 16,4 miliarde lei suma atrasă prin piaţa de capital în 2024 appeared first on tvrinfo.ro.