Fosta familie regală a Greciei a primit cetăţenia greacă şi a jurat loialitate republicii, într-o mişcare istorică la 50 de ani după ce ţara a abolit monarhia, informează marţi Reuters.
Zece membri ai familiei, inclusiv copiii şi nepoţii fostului rege Constantin, care a murit în 2023, solicitaseră cetăţenia săptămâna trecută.
Foştii membri ai familiei regale au salutat decizia printr-o declaraţie făcută luni, afirmând că decesul tatălui şi bunicului lor a marcat sfârşitul unei ere.
Cu toate acestea, alegerea lor de a folosi numele de familie „De Grece” – în franceză „al Greciei” – a stârnit nemulţumirea politicienilor de stânga, care susţin că un titlu nobiliar este neconstituţional.
„Numele de familie pe care l-au ales dovedeşte că vor să menţină un mit”, a declarat Nikos Androulakis, liderul partidului de centru-stânga PASOK, principalul partid de opoziţie.
Foştii membri ai familiei regale au declarat că alegerea unui nume de familie a fost o condiţie necesară pentru redobândirea cetăţeniei, pierderea acesteia făcându-i apatrizi şi cauzându-le suferinţe emoţionale semnificative. Familia, au afirmat ei, a fost şi va fi loială Greciei.
„Cu o profundă emoţie, după 30 de ani, deţinem din nou cetăţenia greacă”, au subliniat ei.
Fostul rege al Greciei, Constantin al II-lea, a urcat pe tron în 1964, însă domnia sa a fost afectată de instabilitate politică, care a culminat cu o lovitură de stat militară pe 21 aprilie 1967.
După căderea juntei în 1974, grecii au respins monarhia printr-un referendum, făcându-l pe Constantin ultimul rege al Greciei. Atena i-a retras cetăţenia în 1994 şi a stabilit condiţiile în care el şi familia sa puteau fi recunoscuţi ca cetăţeni greci. Preluare Agerpres
The post Fosta familie regală a Greciei şi-a redobândit cetăţenia şi a jurat loialitate republicii appeared first on tvrinfo.ro.