În Anglia secolului al XVII-lea, oamenii obișnuiau să comenteze după o masă: „Noi înșine ne-am avut pe noi înșine pe platouri”. Aceasta este o versiune timpurie a aforismului de azi, „Ești ceea ce mănânci”, comenteaza Nature, într-un articol care eplorează legătura dintre mâncare și identitate.
În volumul Eating and Being: A History of Ideas about Our Food and Ourselves (University of Chicago Press, 2024), istoricul Steven Shapin analizează legătura profundă dintre alimentație și identitate. Inspirată de vechiul aforism „ești ceea ce mănânci”, cartea explorează modul în care filozofiile alimentare au modelat percepția occidentală despre sine.
Ideea centrală este rezumată chiar în ultimele rânduri ale cărții: „În trecut, cunoașterea despre ceea ce mâncăm era parte din cunoașterea despre cine suntem. Și încă este.”
Rădăcinile grecești ale relației dintre hrană și identitate
Istoricul Shapin își începe călătoria istorică în Grecia Antică, unde ideile hipocratice despre alimentație și medicină au pus bazele înțelegerii occidentale a legăturii dintre hrană și identitate. Potrivit acestor principii dietetice, alimentația nu modela doar corpul, ci și psihicul.
Personalitatea era determinată de echilibrul celor patru umori corporale: sânge, flegmă, bilă galbenă și bilă neagră.
Acest sistem oferea și un set de reguli pentru viața de zi cu zi: starea ideală putea fi atinsă prin moderare în toate aspectele vieții, de la exercițiu și somn la emoții și alimentație.
Hrana ca element de „autocreație”
În timp ce Shapin acoperă aceste idei vechi, el merge mai departe, examinând cum mâncarea a fost văzută ca un element de construcție a identității, atât a corpului, cât și a minții. El arată cum practicile moderne de „autocreație” sunt adânc înrădăcinate în aceste tradiții istorice.
Dietetica era democratică, bazată pe simțuri: oamenii erau încurajați să fie propriii lor medici, alegând alimente care să se potrivească temperamentului lor.
De exemplu, o persoană flegmatică, cu o tendință spre comportamente mai pasive și introvertite., ar fi evitat castraveții reci și umezi, dar ar fi ales ceapă caldă și uscată.
Reflecții în literatură
Aceste principii sunt evidente și în operele lui William Shakespeare. În Henry IV Part 2 (1600), Falstaff descrie cum un vin bun usucă creierul, limpezind gândurile și stimulând inteligența.
În Îmblânzirea scorpiei (1623), Petruchio îi refuză carnea soției sale colerice pentru a-i modela temperamentul.
Revoluția științifică și redefinirea alimentației
În secolul al XVII-lea, perspectiva mecanicistă asupra naturii a început să submineze dietetica tradițională. Alimentele nu mai erau considerate purtătoare de calități intrinseci, ci erau văzute ca fiind formate din microparticule.
Totuși, ideile umorale, conform cărora sănătatea și temperamentul unei persoane erau determinate de un echilibru al celor patru „umori” (fluide corporale)., au continuat să influențeze gândirea, fiind adaptate la noi categorii biologice, precum sistemele muscular, vascular sau nervos.
Melancolicul a fost redenumit nervos, iar flegmaticul limfatic.
Chimia a jucat un rol esențial în reconceptualizarea alimentației. La început, termeni precum acid, alcalin sau săruri erau folosiți atât de oamenii de știință, cât și de public.
Însă, pe parcursul secolului al XIX-lea, înțelegerea hranei a devenit tot mai mult domeniul exclusiv al cercetătorilor, care au identificat proteinele, grăsimile, carbohidrații și vitaminele drept componentele fundamentale ale alimentelor și corpului.
Stomacul a fost reimaginat ca un laborator mai degrabă decât o bucătărie, în care reacțiile chimice descompuneau hrana în constituenții săi. S-a recunoscut că alimentele generează căldură în interiorul corpului și, în jurul anilor 1890, oamenii de știință au început să folosească caloria ca unitate de măsură a valorii energetice a alimentelor. Aceasta era o „putere” pe care toate alimentele o împărtășeau, făcându-le interschimbabile.
Echilibrul a fost reconceput nu ca un produs al alegerii alimentelor adecvate, ci ca un balans metabolic între energia introdusă și energia eliminată.
În lumea chimică, individul — incapabil să folosească gustul pentru a detecta constituenții și caloriile alimentelor — nu mai era cel mai bun judecător al a ceea ce era bun pentru el.
Legătura dintre alimentație și moralitate a fost reformulată
Nutriționiștii au produs tabele de nutrienți și calorii care clasificau tipurile de alimente nu în funcție de temperamentul unei persoane, ci de ocupația acesteia.
Un soldat sau un miner avea nevoie de mult mai multe proteine și calorii decât un lucrător de birou sau o gospodină. Într-o lume capitalistă, fiecare persoană contribuia la societate mâncând conform poziției sale: o persoană „bună” era acum o persoană care mânca pentru a-și maximiza productivitatea.
Știința nutriției a fost împletită cu comerțul și imperiul, cu ideea că „puterea proteică”, derivată din dieta europeană bogată în carne, ajuta la justificarea dominației imperiale a continentului asupra popoarelor care consumau porumb (mălai) și orez în alte părți ale lumii.
Substanța morală continuă să influențeze
Resturi ale gândirii dietetice continuă să trăiască ți în zilele noastre, arată analiza Nature: oamenii încă spun că anumite alimente „se potrivesc” sau „nu se potrivesc” cu ei; încă asociem merele „reci” cu scorțișoara „fierbinte”. Dar acum gândim despre alimente ca fiind un material auto-formator în termeni de rolul fiziologic al constituenților lor chimici, mai degrabă decât al caracteristicilor lor umorale.
Folosim termenul „dietă” pentru a ne referi la un plan alimentar cu restricții calorice, nu la un program holistic de sănătate.
În prezent, regimul dietetic este într-o renaștere modernă. Sunt sfaturi de a combina o alimentație sănătoasă cu plimbări regulate în aer umed, cel puțin 150 de minute de exercițiu pe săptămână și 8 ore bune de somn, pentru a păstra sănătatea mentală prin practicarea mindfulness-ului.
Aceste sfaturi sunt pătrunse de moralism: cei dintre noi suficient de virtuoși pentru a le urma pot spera să fie răsplătiți cu o viață lungă și sănătoasă. Și alimentația rămâne o substanță morală.
Mulți consideră că este o datorie morală să recunoască impactul agriculturii asupra schimbărilor climatice prin renunțarea sau cel puțin reducerea consumului de carne și lactate.
Când oamenii susțin „mâncarea lentă” (slow food), care promovează sursa locală de alimente, ei semnalează o dorință de a se ancora în comunitate și de a respinge lumea capitalistă globală a standardizării corporative. Unii denigrează „foodies” (guri mari) ca fiind plini de sine.
Este acum acceptat pe scară largă că industria alimentară folosește arome și combinații de grăsimi, sare și zahăr pentru a crea alimente care seduc oamenii să vrea mai mult din ceea ce, de fapt, nu este bun pentru ei.
Companiile de fast-food și politicienii au folosit limbajul antic al echilibrului și moderației pentru a susține că fast food-ul poate fi bun pentru tine atunci când este mâncat ca parte a unei diete echilibrate, ignorând faptul că burgerii ultra-processed și cartofii prăjiți nu figurează pe listele alimentelor sănătoase.
Încă avem încredere în simțul gustului nostru, dar acum bănuim că, dacă ceva are gust bun, probabil că nu este bun pentru noi.
Continuăm să credem că alimentele influențează fizicul și moralitatea persoanelor. Așa cum obiceiurile alimentare ale personajelor lui Shakespeare le ofereau publicului său o imagine a temperamentului lor, și noi putem ”citi” în postarile despre mâncare de pe rețelele sociale ale persoanelor publice cine cred ele că sunt și ce ne putem aștepta să facă.
Prin această explorare istorică, se demonstrează că, deși înțelegerea alimentației s-a schimbat radical, legătura dintre hrană și identitate rămâne profundă. ”Eating and Being” este o reflecție asupra modului în care alimentația ne-a modelat întotdeauna – și continuă să o facă – ca indivizi.
The post Cum ne definește mâncarea identitatea – o explorare istorică appeared first on tvrinfo.ro.
