Şase persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani au fost reţinute într-un dosar privind furtul sumei de 12.000 de euro dintr-o locuinţă din localitatea Alunu, judeţul Vâlcea.
„Poliţiştii Poliţiei Oraşului Berbeşti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, au reţinut, pentru 24 de ore, şase persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Din probatoriul administrat a reieşit că, la data de 4 ianuarie 2025, mai multe persoane ar fi sustras din locuinţa unui bărbat, de 55 de ani, din localitatea Alunu, judeţul Vâlcea, 12.000 de euro”, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române, conform Agerpres.
Potrivit sursei citate, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit identitatea persoanelor bănuite de comiterea faptei, respectiv două tinere, de 19 ani, din comuna Baia de Fier şi comuna Alunu, precum şi patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, din judeţul Gorj şi comuna Baia de Fier.