Cât poate trăi un pantalon? Depinde de cine îl poartă şi cine îl repară. Maestrul Ioniţă Deacu, fostul coleg al Zinei Dumitrescu, adică un specialist de elită, a învăţat, la cei 74 de ani ai săi, că există şi un alt tip de croitorie decât cea de lux.
Deacu lucrează acum în croitoria Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP), unde pantalonii aduși la reparat sunt atât de tociți încât sunt aproape transparenți, mai au puțin și dispar de tot. Pentru suma de 5 lei, croitorul Ioniță Deacu îi bagă la ”reanimat”, adică îi învie din morţi: ”Iau o pânză de aceeași culoare și o prind de pânza subțiată pe dedesubt, în locurile cele mai sensibile, apoi o cos în trei sau patru cercuri. Pantalonul o mai duce în acestă formă un an – mai mult nu pot să garantez, deoarece materialul de bază se destramă de tot. Croitoria sărăciei este mai grea decât cea de lux, eu am lucrat în ambele domenii și în centrul Bucureștiului și în Ferentari. Știu cum e…”
A fost șef la ”Avântul îmbrăcămintea” și a lucrat pentru croitoria Zinei Dumitrescu
Ioniţă Deacu Ion are 74 de ani şi a lucrat în domeniul croitoriei de la vârsta de 15 ani. A ajuns şef de centru de confecţii pe vremea lui Ceauşescu, la “Avântul îmbrăcămintea”, apoi a lucrat cu Zina Dumitrescu, la Casa de Modă Bucureşti. Acum are o pensie de 650 de lei. Soţia lui are o pensie de 550 de lei. În total 1.200 de lei. În afară de întreţinere, trebuie să cumpere şi medicamente, pentru că vârsta nu iartă. Cât despre mâncare…
Acesta este motivul pentru care a trebuit să se angajeze, chiar pensionar fiind, pentru a-şi rotunji veniturile – că tot suntem în plină modă a „bătrâneţii active”!
I se cere să transforme fustele în veştminte bărbăteşti
Aşa s-a transformat din croitorul elitelor, în croitorul săracilor. Iar cererile pe care le primeşte în noua postură sunt de o diversitate uluitoare, de la simplele întoarceri de gulere, la transformarea cămăşilor în tricouri, a pantalonilor de damă în pantaloni bărbăteşti, sau a fustelor în pantaloni. De regulă, pantalonii bărbăteşti sunt cei care se tocesc cel mai repede.
Preţurile sunt aproape modice, dacă ne gândim că „reanimarea” unui pantalon distrus complet costă doar 5 lei! Este posibil ca pe viitor chiar şi aceste preţuri să scadă în atelierul de croitorie al maestrului Ioniţă Deacu, aşa cum au început să scadă la celelalte servicii oferite de CARP. Tunsul, din frizeria vecină, de pildă tunsul s-a ieftinit cu doi lei: de la 5 lei, pentru bărbaţi, a devenit 3 lei, iar pentru femei, de al 6 lei a coborât la 4 lei!
”Avem nevoie de sprijin pentru o cantina socială, i-am scris și lui Bill Gates darn a răspuns”
”Casa de Ajutor Reciproc a Pensionariulor Omenia are 50.000 de membrii și se înscriu din ce în ce mai mulți pentru că majoritatea pensionarilor sunt foarte săraci și au nevoie de ajutor. Le oferim împrumuturi cu dobândă mica – și trebuie să vă spun că sunt vârstnici care se împrumută cu 20 de lei, da, 20 de lei, pe care îi returnează în șase rate. Mulți vin la noi pentru serviciile sociale ieftine pe care le oferim, tuns, reparații încălțăminte, reparații îmbrăcăminte, optică, electronice, dar și cercurile de picture, cor, limba engleză sau IT pe care le oferim. De asemenea, oferim o masă caldă pe zi celor mai săraci dintre membrii nostri și strângem fonduri pentru realizarea unei cantine sociale încăpătoare. Avem terenul şi utilităţile, dar ar mai fi nevoie de 750.000 de euro. Am scris peste tot, chiar şi lui Bill Gates, dar nu am primit nici un răspuns. O să facem cumva un împrumut, măcar sala de mese de 150 de locuri să o putem pune în funcţiune”, ne-a spus Gheorghe Chioaru (foto), preşedintele CARP Omenia.