Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român: ”Samurai 2020” a intrat în acțiune, Jocurile Olimpice au început pentru noi!”

Mihai Covaliu este singurul campion olimpic al scrimei masculine românești (în anul 2000, la Sydney). El a mai fost antrenorul lotului național masculin de scrimă, dar și președinte al Federației Române de Scrimă, acumulând, prin urmare, o vastă experiență managerială înainte de a fi fost ales, la o vârstă foarte tănârâ – 39 de ani – , în înalta și extrem de importanta funcție de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Zilele trecute l-am reîntâlnit pe Mihai Covaliu la Atheneul Român, cu prilejul frumoasei și emoționantei ceremonii aniversare a Asociației Presei Sportive din România, care a împlinit 90 de ani de existență. Dialogul cu campionul olimpic s-a înfiripat, ca întotdeauna, în modul cel mai firesc :

”Domnule Mihai Covaliu, cu ce gânduri la sfârșit de an?”. ”Bună seara și înainte de orice țin să felicit instituția dumneavoastră de presă, MagnaNews, pentru prezența sa în mijlocul marilor sportivi ai României și, desigur, alături de cei mai valoroși și experimentați jurnaliști de presă sportivă pe care i-a avut vreodată țara noastră. Și vă felicit și pe dumneavoastră personal pentru prestigiosul premiu de Excelență pe care l-ați primit astăzi, pentru merite deosebite în promovarea și susținerea sportului românesc”. ”Vă mulțumim și noi, domnule președinte ! ”. ”Revenind la Comitetul Olimpic și Sportiv Român, aș spune că încheiem un an încărcat și plin de evenimente, în care am notat, în primul rând, revenirea pe vârfuri a canotajului românesc, care a strălucit din nou prin medaliile de aur cucerite la Campionatele Mondiale. De asemenea, COSR a lansat programul ”Samurai 2020”, prin care urmărim stabilirea unei elite a sportului românesc pentru reprezentarea cât mai bună la Jocurile Olimpice de la Tokyo, 2020.  Din programul ”Samurai 2020” fac parte până acum 32 de sportivi cu șanse la medaliile olimpice, care vor primi pe lângă prima lunară de lot olimpic de 1500 lei și un bonus care poate ajunge chiar la 6.000 lei, în funcție de rezultatele obținute la Campionatele Mondiale. S-a tot polemizat despre finanțarea sportivilor de către COSR, iat-o! Dar programul este mult mai complex decât atât, nu e vorba numai de aceste sume de bani. Vă invit să abordăm și mai pe larg subiectul, pentru a îi cunoaște toate valențele existente. De acum înainte nu vom mai discuta – în sensul generic al cuvântului – decât despre Tokyo 2020 și despre reprezentarea românească acolo, de la cel mai important eveniment sportiv al Lumii. Au fost doar 4 medalii la Rio 2016, avem datoria să facem tot ce putem și știm mai bine pentru a depăși acest rezultat, care nu reflectă nivelul și potențialul sportului românesc. Să fie limpede pentru toți, în olimpismul românesc nu mai este loc de controverse, dispute, ca să nu mai vorbim de scandaluri. Este loc doar pentru efort, pregătire și performanță. Pe lângă bani, dorința de a lupta pentru o medalie olimpică de aur trebuie să reprezinte și va reprezenta, cred eu, o motivație cel puțin la fel de mare. Acest program îi va ambiționa pe sportivii tineri, dar nu numai pe ei. Exemplul Marian Drăgulescu este elocvent, el arată că se poate face performanță și după prima tinerețe sau după momente dificile ale carierei. El este un mare și adevărat sportiv, poate fi un exemplu motivant pentru cei tineri. Și nu sunt puțini care pot veni din urmă. Așadar, gata, noi considerăm că Tokyo 2020 a început. Performață. Medalii. Iată reperele. Nu discuții și controverse banale, meschine, care deturnează atenția.  Vă mulțumim și vă așteptăm în continuare alături de noi.” (foto: gsp.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *