Sărbătorile vin şi cu multe tentaţii culinare.Despre cum ar trebui să mâncăm în aceste zile l-am rugat să ne vorbească pe domnul conf.dr.Mircea Mănuc de la Clinica de Gastroenterologie a Spitalului Clinic Fundeni.
Care sunt recomadările pentru ca de sărbători să nu avem probleme digestive?
Conf. dr. Mircea Mănuc – Cred că trebuie să pornim de la premisa că există o alimentaţie a omului sănătos, şi o alimentaţie a persoanelor care deja au o boală care implică o anume dietă (bolile cronice de ficat, ulcere, bolile de reflux gastro-esofagian, pancreatite cronice, dislipidemiile, insuficientele cardiace etc.), deci nu întotdeauna ce va fi un „meniu”acceptabil pentru o categorie de persoane, va fi la fel şi pentru ceilalţi.
În altă ordine de idei, vorbim de sărbători „cuplate” pe distanţa a două săptămâni – Crăciun, revelion, sfinţi – ceea ce înseamnă că este sezonul exceselor , şi în primul rând al exceselor culinare.
Ca să nu avem probleme, trebuie să ne gândim că excesele sunt plăcute pe moment dar noaptea sau ziua următoare pot fi triste – crampe abdominale, greaţă, vărsături, arsuri la stomac, diaree- de la abuzul de grăsimi şi proteine sau dureri de cap şi stare generala prostă de la mahmureală. E mai plăcut să ne simţim bine şi în ziua următoare, şi să putem consuma din aceste bunătăţi pe care le aşteptăm de un an.
Pentru omul sănătos este recomandat un consum alimentar raţional..E bine să fie servite din toate preparatele, dar doar câte 1-2 felii/porţii. Este important ca felurile de mâncare să conţină şi legume,i desert şi fructe, pentru a echilibra aportul de grăsimi şi proteine. Trebuie grijă şi la condimentele iritante – piper, boia, ardei iute, muştar – care se regăsesc din belşug în preparatele de Crăciun.
Sunt recomandate pauze de câteva minute între aperitive-felurile principale-desert, iar între mese pauze de 3-4 ore.
Multă lume ţine post. În cazul acestora care ar fi recomandările ?
Conf. dr. Mircea Mănuc – Postul este important pentru echilibrul nutriiţional al organismului, şi ;într-un fel ne pregăteşte pentru praznicul care urmează.
Este adevărat însă că un exces de grăsimi imediat după un post sever poate genera probleme digestive cu durere, balonare, greaţă şi chiar vărsături. În situaţii extreme pot fi chiar crize de pancreatită acută. deci, este bine ca să nu se consume din prima zi cantităţi mari de slănină, tobă, sarmale, şorici, jumări etc. De fapt, daca stăm să ne uităm la datinile de Crăciun, avem pomana porcului – unde doar se degustă toate preparatele din porc şi eu cred că acesta era şi este un procedeu de „acomodare a organismului” cu alimentele cu multe grărsimi. Alimentele de dulce se introduc treptat în alimentaţie, începând cu brânzeturile apoi carnea şi ouăle.
Plimbarea după masă are rolul ei .La cât timp după masă ar trebui sa facem această plimbare? Dar somnul de după amiază?
Conf.dr. Mircea Mănuc – După mesele copioase cu grăsimi din belşug, există riscul ca stomacul să se golească mai greu, iar digestia să se facă mai dificil. din această cauză, o plimbare scurtă de 10-20 minute este chiar recomandată, se mai ard ceva din caloriile consumate.
Legat de somnul de după-amiază, acesta nu trebuie să fie imediat după terminarea mesei, pentru că poziţia culcată favorizează refluxul gastro-esofagian , cu apariţia de arsuri.
Masa este însoţită şi de alcool.Când se bea aperitivul când vinul şi cât?Dar digestivul?
Conf. dr. Mircea Mănuc – Alcoolul are rolul lui în cazul acestor festinuri ca atare este chiar recomandat, dar în cantitate moderată. Aperitivul tradiţional al românului e evident un păhărel de ţuică, la friptură de porc se va consuma un pahar de vin roşu iar ca digestiv va merge un lichior digestiv din plante (amar sau dulce după preferinţă). în popor se spune că lângă un pahar merge şi al doilea, dar, abuzul de alcool ne face rău. Să nu se uite că există diferenţe între sexe, cantitatea de alcool „nenocivă”fiind la femei la jumatate din cea recomandată pentru bărbaţi, iar copiii nu trebuie lăsaţi să consume deloc, nici măcar de amuzament.Dacă sunt mai multe mese festive într-o zi, cantităţile de alcool se cumulează, deci mare atenţie.
Interviu realizat de Cornelia Stanciu
Un răspuns
m-am indragostit de dvs. sinteti singur?