Cum mi-l amintesc pe profesorul Maleon

Am lăsat să se mai domolească zarva stârnită în jurul mortii lui, înainte să va vorbesc din adâncul inimii mele. Am primit o lovitură grea, a cărei durere nu cred că va trece prea  curând.  Când am auzit tragica veste, primul meu gând, după mama, a fost la Bogdan Petru Maleon. Profesorul si omul minunat care deborda de eleganță si corectitudine. Care în această grea împrejurare îmi oferă șansa de a-i spune ce a însemnat și ce va însemna încă pentru mine, și să il asigur că toate eforturile, munca și generozitatea cu care ni s-a dedicat trup și suflet, toate acestea sunt încă vii într-unul dintre fostii lui studenti, care, în ciuda trecerii timpului, nu a încetat să fie  recunoscător.

Era profesorul ideal, arăta ca un actor de la Hollywood, înalt, elegant, sobru, iar când vorbea o făcea cu atâta siguranță încât nu aveai cum să pleci din amfiteatru fără să-ti fi ramas măcar jumatate din cursul pe care-l preda cu atâta pasiune. Din prima clipă în care îl vedeai părea că a dorit dintotdeauna să fie profesor, dar mai ales să fie cel mai bun. Pentru că se purta exemplar cu noi, studentii, îți era jenă să nu fii pregatit la un seminar când vedeai că omul acesta nu se enervează cu toate că uneori meritam să fim ”certati”. Parcă nu aveai curaj să te uiți în ochii acestui om care avea atât de multă răbdare poate mai multă decât au avut părinții cand eram in clasele primare. Pentru mine a fost un model al profesorului perfect. Da, perfectiunea chiar există! A fost o parte din viața mea, o etapa importantă care te formează ca om cu dragostea de frumos, dragostea de istorie, de artă și de ce nu, dragostea pentru oameni.

Cu ceva timp in urma citisem o carte, in care se spunea ca George Calinescu a fost un professor atat de fascinant incat la cursurile lui veneau si studenti de la alte sectii. Acum imi dau seama ca ma regasesc cumva printer acei studenti. Nu de putine ori preferam sa merg la un curs de-al dumnealui in loc de unul de la specializarea mea. Desi sunt profund mahnita de disparitia prematură a profesorului meu, o umbra de bucurie imi aduce un zambet discret pe chip. Bucuria ca am avut sansa sa intalnesc profesorul despre care am citit in carti. Acel profesor care te face sa vrei mai mult si cumva iti schimba viata. Fiecare tanar din lumea asta merita sa-l intalneasca Nu pe profesorul meu caci din pacate nici nu mai au cum, ci pe unul la fel de exceptional, fiindca de la ei deprindem formarea, informarea si de ce nu, conformarea.

Si câte mai avea de făcut excelentul nostru profesor. Pentru că, da, acest om s-a dedicat în totalitate carierei sale strălucite, familiei și nu în ultimul rând oamenilor. A știut să pună suflet si rodul muncii sale se vede astazi, iar cu siguranță memria sa va fi menținută vie.