Slujba religioasă dinaintea incinerării lui Andrei Gheorghe a produs o reacţie virulentă din partea BOR, prin vocea părintelui Visarion Alexa.
Pe de altă parte, Adrian Singurov, care spune că e un preot rus, afirmă că a fost o înmormântare normală.
Părintele Visarion Alexa, susţine că persoana care a oficiat ceremonia nu este preot şi acţionează în numele unei organizaţii clandestine, conform Adevărul.
Familia, care a respectat dorinţa lui Andrei Gheorghe, l-a incinerat, pe 24 martie, la Crematoriul Bârzeşti Vitan din Bucureşti. Însă, acolo a fost oficiată şi o slujbă religioasă de către preotul rus Adrian Singurov, care spune că „Andrei Gheorghe este născut în Rusia, practic rus dupa vibraţia locului”.
El a recunoscut în faţa jurnaliştilor că această decizie ar putea provoca un război cu oficialii Bisericii Ortodoxe Române, care sunt împotriva cremaţiunii. „Sunt convins că o să iasă discuţii şi conflicte pe subiectul ăsta.
„E o înmormântare normală, însă răspunsul oficial al instituţiei Bisericii Ortodoxe Române vă garantez că o să fie cu totul altfel. O să iasă un război, măcel mediatic din clipa asta, sunt convins! Dar noi suntem pregătiţi cu orice, avem binecuvântarea Mitropolitului, suntem perfect relaxaţi“, a declarat Adrian Singurov, conform postului România TV, citat de Adevărul.
Anterior, Adrian Singurov a precizat, conform Mediafax, că reprezintă Biserica Ortodoxă Rusă care permite slujbele religioase şi în cazul incinerărilor: „Andrei Gheorghe este născut în Rusia, practic rus dupa vibraţia locului, noi suntem Biserica Rusă, s-a închis un cerc. El este creştin ortodox, trebuie să se menţioneze acest lucru.“
Noi nu înmormântăm trupul după incinerare, ci înainte (…) Noi facem parte din Biserica Ortodoxă Rusă din exil, autonomă absolut. E o ordonanţă în interiorul Bisericii Ortodoxe Române, nu a fost abordat de toate bisericile, nu e un subiect bine închegat. Andrei Gheorghe este născut în Rusia, practic rus după vibraţia locului, noi suntem Biserica Rusă, practic s-a închis un cerc. El este creştin ortodox, trebuie să se menţioneze acest lucru”, a explicat Singurov .
Părintele Visarion Alexa a declarat că prezenţa unui preot la incinerarea lui Andrei Gheorghe reprezintă un abuz, iar BOR „nu acceptă şi nu încurajează o astfel de ceremonie.“
„Din punctul de vedere al BOR, nu este preot”
„În cazurile ca cel al lui Andrei Gheorghe, care şi-a manifestat în timpul vieţii atitudinea ostilă faţă de biserică, faţă de preoţi şi s-a declarat ateu, ar fi fost greu de făcut slujbă de înmormântare de vreme ce persoana respectivă şi-a manifestat, încă din timpul vieţii, dorinţa de nu fi înmormântat în biserică cu preot. Prezenţa unui preot acolo, într-un astfel de caz, este un abuz din partea preotului. În cazul acesta, în care familia a trecut peste dorinţa domnului Andrei Gheorghe, care a spus că nu doreşte o ceremonie cu preot, şi din câte ştiu, nu a solicitat prezenţa unui preot din Biserica Ortodoxă Română, pentru că ştiau că BOR nu acceptă şi nu încurajează o astfel de ceremonie de incinerare, au apelat la domnul Adrian Singurov, care nu este un preot ortodox“, sustine Alexa, citat de Mediafax.
Mai mult, preotul Visarion a precizat că Adrian Singurov nu aparţine niciunei biserici ortodoxe şi nici nu este reprezentantul Patriarhiei Rusiei în România, deci, din punctul de vedere al BOR, nu este preot şi a sugerat că Singurov face parte dintr-o organizaţie care funcţionează clandestin.
Andrei Gheorghe, om de radio şi TV, a murit pe 19 martie la vârsta de 56 de ani.