Vasile Soponariu sau Trubadurul şi sculpturile lui în bronz

Nu l-am cunoscut pe Vasile Soponariu, nu am ştiut că e sculptor, nu m-am gândit că voi scrie despre opera lui, nu m-am gândit că voi încerca să-i descifrez universul artistic, să-i înţeleg frământările.

Dar, aşa cum ştiu de multă vreme, fapt adeverit şi de această dată, „ceea ce trebuie să se întâmple, se întâmplă” şi eu am avut prilejul sa-l întâlnesc, la final de august 2018, la vernisajul expoziţiei „4 Arte” , de la Galeria Piaţa Spaniei din Bucureşti. El reprezenta cu sculpturile lui, miniaturizate, esenţializate la forme tridimensionale, una dintre arte, sculptura.

Sunt datoare cititorului cu o precizare: eu nu sunt critic de artă plastică şi nu voi încerca să descifrez pentru privitor universul  artistului, poate doar, cu  modestie, să vorbesc puţin despre senzaţia pe care mi-au lăsat-o operele lui şi să fac acest lucru din perspectiva omului obişnuit. A celui care vine, uneori, să vadă creaţii ale artiştilor plastici şi încearcă să înţeleagă de ce a fost aleasă şi expusă o  operă de artă pe pereţii Galeriei.

Apoi, acelaşi privitor se ambiţionează să găsească o cale de comunicare cu artiştii. Să iniţieze un dialog al minţii, direct, fără să se „încurce” în şiragul interpretărilor, asocierilor, al unei simbolistici amăgitoare, cu aparenţă de simplitate, în realitate copleşitor de complexă şi de complicată.

Să păşim împreună în EXPOZIŢIA virtuală pe eu aş intitula-o „ O vizită în sufletul artistului Vasile Soponariu”.

Vă rog, politicos, să urmaţi un îndemn ca la o ceremonioasă şedinţă foto : “Zâmbiţi !” dar … pe muteşte, să imităm balerinii, mergând uşor, pe vârfuri, ca să nu tulburăm liniştea topită în „Duo”,  bronz-ul cu luciri înşelătoare în care Vasile Soponariu leagă femeia de bărbat cu acelaşi fir răsucit de milenii şi spune, la rândul lui, o întreagă poveste de iubire şi pasiune.Un mic tratat despre contopire, sperând la întâlnirea cu nemurirea, fireşte prin artă. „Duo”  declarat, uşor pleonastic.

Duo de Vasile Soponariu

Două personaje  la vârsta maturităţii, cu riduri şi gânduri înscrise pe obrajii marcaţi de vânturile, valurile vieţii. Artistul e melancolic, „trecut-au anii” şi din revolta sufletului a „ ascuns” în cutele sculpturii o undă de fină ironie. Degetele din bronzul cu luciri mate au graţie, creştetul capului este acoperit cuviincios. Picioarele, ca un mulaj de ghips fabricat în atelier, îşi ţin tălpile alăturate, o mişcare de dans încremenită pe postamentul din marmură. Stau alături, o cuminţenie a pământului…plămădit din bronz, fixaţi de artist pe o roată mică, mă întreb, oare, meditează împreună ? Aduc ofrandă unei zeităţi yogine?

Privesc alte două sculpturi, „Oglinda” şi „Perla”  şi găsesc, on-line, o explicaţie din partea autorului :„Îmi place sfera ca element geometric pentru că pare independentă, pare desprinsă de postament, dă senzaţia de plutire, de libertate. Peste ea adaug detalii care să fie în echilibru cu ansamblul, pentru că, în fond,  fiecare ne naştem şi trăim într-o formă de echilibru”.

Îi place, declarat, artistului o formă geometrică rece, care tinde spre perfecţiune, sfera…

Vasile Soponariu  este, pe linia dăltuitorilor  în piatră, un bărbat cu structură atletică, nu s-ar zice, privindu-l în realitate, că îi este proprie migala miniaturistului. Dar „Perla” este un exemplu în acest sens. Detaliile sculptate cu fineţe de bijutier, rotunjimile cuibărite în căuşul palmelor,  Oglinda care  îşi trimite apele  în spatele visului, în spatele realităţii, declanşează gândul privitorului care începe să caute, flămând, asemănări, identităţi …

Oglinda de Vasile Soponariu

A creat siluete masculine care par desprinse dintr-un manual de artă a anatomiei medievale, a topit în bronz forme gracile de păsări ciudate, sau plante imitând ornamentul arhitectonic pe capitelurile clădirilor construite în stil corintic,  şi-a compus un univers care îi dezvăluie latura de gânditor sensibil. Foarte sensibil. Un artist adevărat. A plasmuit în materiale dure, vise. Trubadurul, Carul, Acanta, ca de altfel toate sculpurile, par coborâte pe Pamânt după un voiaj în  înaltul cerului… Se desprind  de  Pământ, levitează dar o fac doar cu privirea, pastrând un călcâi a lui Ahile ascuns ..în tălpile fixate pe postament, ca o ţintuire într-un prezent pe care,însă, nu doresc să şi-l asume. Cu gâtul răsucit într-un spasm dureros privesc spre nemărginire.

Rareori mi-a fost dat să simt cum concretul se fluidizează, materializat în bronzul care a imortalizat momentul  unei inspiraţii extraordinare.

Neaşteptată şi  surprinzătoare viziune acest Univers al lui Vasile Soponariu, o încântare celestă pentru ochiul vizitatorului.

 Nu aş vrea să pun punct ci doar mai multe puncte de suspensie, citându-l pe Artist care s-a străduit să îmbrace în vorbe truda lui pământeană din metal, lemn, piatră, sticlă, gresie şi aşa mai departe !

„Mă preocupă formele, texturile, amprentele de modernitate în diferite structuri şi expresii, de aceea lucrările sunt realizate de regulă în metal, dar şi în alte diverse materiale ca sticla, gresia “.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *