Moment de cumpănă pentru securitatea lumii: anunțul prezidențial american privind intenția de retragere a SUA din Tratatul privind forțele nucleare intermediare(INF). Urmările fiind declanșarea unei competiții neinfranate a înarmărilor, compromiterea altor acorduri și negocieri de limitarea armamentelor și, pe ansamblu, vulnerabilizarea într-o măsură considerabilă a planetei în fața pericolului racheto-nuclear.
Din fericire, peste numai câteva zile, parcursul paroxistic a fost, pentru moment, blocat:discuțiile purtate la Moscova de consilierul prezidențial John Bolton cu cei mai importanți lideri ai Rusiei, începând cu președintele Putin, au dat un semnal de speranța. În discuțiile de la Moscova cele două părți au obținut clarificări reciproce în privința pozițiilor lor și, mai ales, au convenit o întâlnire între președintele Trump și președintele Putin la 11 noiembrie, în capitala Franței. O decizie de valoare existențială în materie de risc nuclear global atunci ar putea fi luată.
Deocamdată, la Moscova, Bolton care ar fi artizanul măsurii retragerii din acordul INF, a confirmat știrile răspândite în ultimele zile de presă privind motivațiile intenției Washingtonului, care sunt, în esență două: 1. încălcarea de către Rusia a acordului INF (ceea ce, afirmă Moscova, fac în aceeeași măsură și Statele Unite) și 2. Tratatul INF a devenit lacunar în situația în care China a devenit protagonist important în cursa înarmărilor cu rachete nucleare intermediare, întrucât nu este parte semnatară a înțelegerii ruso-americane.
O soluție la acest capitol din coplesitorul dosar al înarmărilor se poate prefigura pornind tocmai de la aceste două principale obiecții puse pe masa convorbirilor. La care trebuie adăugate și cele formulate de Moscova, inclusiv cele privitoare la amplasarea de componente ale scutului spațial antirachetă american în state membre ale NATO situate în proximitatea Rusiei.
Dar actualul – sau viitorul – Tratat INF va trebui să înglobeze coopteze și China, poate și alte state. Pentru a fi cât mai cuprinzător, din bi- va trebui să devină tri- sau multilateral. Demers deloc simplu.
În principiu, însă, începutul consultărilor ruso-americane în materie este încurajator. Președintele Putin și consilierul Bolton , care au discutat timp de aproape două ore, și-au îngăduit chiar glume. Liderul de la Kremlin a remarcat că vulturul din heraldica oficială americană ține într-o gheară o ramură de măslin iar în cealaltă un manunchi de săgeți, dar de data aceasta ramuralipsește. “N-am adus-o”, a răspuns, zâmbind, înaltul emisar american. Să sperăm că o va avea cu el, la Paris, președintele Trump.