Prințul moștenitor saudit, Mohammad bin Salman, a declarat Statelor Unite că îl considera pe jurnalistul asasinat Jamal Khashoggi ca fiind un islamist periculos, spun rapoartele mass-media citate de BBC.
Prințul Mohammad a spus acest lucru într-un apel telefonic la Casa Albă, după ce Khashoggi a dispărut, dar Arabia Saudită a recunoscut ulterior că l-a omorât.
Khashoggi, cetățean saudit care lucra pentru presa americană, a fost un critic binecunoscut al conducătorilor țării sale de origine. Trupul său nu a fost încă găsit, dar Turcia, SUA și Arabia Saudită au fost de acord cu faptul că a fost ucis la consulatul saudit din Istanbul la 2 octombrie. Arabia Saudită neagă că familia regală a fost implicată și spune că este „hotărâtă să afle toate faptele”.
La sfârșitul lunii trecute, prințul Mohammad a spus că „crima a fost dureroasă pentru toți saudiți”.
Detaliile apelului telefonic
În timpul convorbirii cu ginerele președintelui Donald Trump, Jared Kushner, și cu consilierul pentru securitatea națională, John Bolton, prințul Mohammad a spus că Khashoggi a fost membru al Frăției Musulmane, o organizație islamistă transnațională, a raportat „Washington Post”. Apelul telefonic este raportat că a avut loc la 9 octombrie, la o săptămână după ce Khashoggi a dispărut. Prințul Mohammad a cerut, de asemenea, ca Casa Albă să păstreze alianța SUA – Arabia Saudită.
Într-o declarație adresată ziarului, familia lui Khashoggi a negat că a fost membru al Frăției Musulmane și a spus că jurnalistul asasinat a refuzat acest lucru în mod repetat în ultimii ani. „Jamal Khashoggi nu a fost o persoană periculoasă în nici un fel posibil. Să spui asta este ridicol”, a spus declarația.
Evoluția anchetei
Nu există încă un consens cu privire la modul în care a murit Khashoggi. Acesta a intrat în consulat pentru a sorta documentele pentru căsătoria cu logodnica sa turcă, Hatice Cengiz.
Turcia a declarat că a jurnalistul a fost strangulat imediat după intrarea în consulat și corpul său dezmembrat „în conformitate cu planurile făcute în avans”. Presa turcă a citat anterior surse spunând că Khashoggi a fost torturat.
Arabia Saudită și-a schimbat relatarea despre ceea ce s-a întâmplat cu Khashoggi. Când a dispărut pentru prima dată, a spus că Khashoggi a ieșit din clădire în viață. Mai târziu, a recunoscut că a fost ucis, spunând că uciderea a fost premeditată și a fost rezultatul unei „operațiuni necinstite”. În același timp, a arestat 18 suspecți care vor fi urmăriți penal în Arabia Saudită dar Turcia dorește extrădarea suspecților.