Monumentul Marii Unirii de la Alba Iulia, în valoare de aproximativ zece milioane de lei, a scăpat sâmbătă de schelele sub care a fost ascuns pe durata construcției și este pentru prima dată când poate fi văzut în forma finală.
Monumentul, care are înălțimea unui bloc de șapte etaje, a generat discuții din cauza formei care amintește de logo-ul Facebook.
Sâmbătă au fost înlăturate schelele și este pentru prima dată când acesta, realizat de sculptorul Mihai Buculei, poate fi văzut în forma finală.
În 1993, printr-un program iniţiat de Ministerul Culturii, a fost organizat un concurs naţional de creaţie pentru ridicarea Monumentului Unităţii Naţionale, fiind declarată câştigătoare macheta prezentată de sculptorul Mihai Buculei. Contractul pentru realizarea monumentului a fost semnat cu sculptorul în iunie 2018. Valoarea contractului este de 10.209.700 de lei.
Monumentul, care este amplasat în Parcul Unirii din Alba Iulia, are 22 de metri înălţime şi o greutate de circa 1.350 de tone. Pentru realizarea fundaţiei monumentului s-au turnat 10 coloane de circa 24 de metri adâncime.