Cristina Neagu, căpitanului echipei naționale de handbal a României, va face joi dimineață o serie de teste, a anunțat Federația Română de Handbal pe pagina de Facebook. Investigațiile sunt necesare pentru a determina natura exactă a accidentării.
În minutul 51 al partidei de miercuri seară cu Ungaria, contând pentru calificarea în semifinale la Europene, Cristina Neagu s-a accidentat.
Medicii au intervenit imediat și jucătoarea noastră a fost scoasă cu targa de pe teren pentru a fi transportată la spital, potrivit tvr. Colegele de echipă și fanii din tribune au izbucnit în plâns.
Potrivit primelor date, Cristina Neagu ar fi suferit o ruptură de ligamente încrucișate.
Federația Română de Handbal le mulțumește tuturor suporterilor pentru sprijinul lor și promite că va reveni cu informații despre starea jucătoarei.