Caută
Close this search box.

La orizont, încă o reunificare: Coreea

Foto: Magna News

După reunificarea Vietnamului și Germaniei, dezmembrarea URSS, Iugoslaviei și Cehoslovaciei. Iar acum, la orizont, unul nu însă foarte apropiat, reunificarea Coreei.

Pare aproape inexplicabil că într-un moment internațional atât de încărcat, cu tot felul de focare de încordare și război deschis, un semnal de relaxare și reconciliere vine tocmai din zona cea mai incendiară, la un moment dat, a lumii, Peninsula Coreeană, unde în anii 1950 s-a produs cel mai devastator conflict armat de după al doilea război mondial. Problema coreeană, una dintre ultimele răni deschise ale războiului rece, face progrese sensibile pe calea soluționării. De ce? Pentru că o doresc toți protagoniștii. Și cei direct implicați – cele două state coreene, și marile puteri cu interese în regiune. Statele coreene, pentru că își doresc reunificarea patriei, care ar deveni, prin aceastăa, o mare putere regională. Statele Unite, pentru că au grija prioritară a neproliferarii nucleare, iar Coreea de Nord are și arma nucleară, și vectorii ei. Iar China, Rusia și Japonia, mari puteri învecinate, pentru că doresc un plus de stabilitate și securitate într-o regiune în care au destule alte complicații care le viciază relațiile.

Inițiatorul procesului salutar este Republica Coreea (Coreea de Sud), chiar dacă faptul nu prea e amintit nici de analiști, nici de presa mondială. Actualul președinte de la Seul, Moon Jae-in, a pus în mișcare o intensă acțiune politico-diplomatică, materializată în performanțe aproape de neimaginat până de curând: întâlniri și înțelegeri intercoreene la nivelul cel mai înalt, un summit americano-nordcoreean iar în viitorul apropiat un al doilea, pași concreți pe calea apropierii între Nordul și Sudul Coreei în perspectiva reunificării, prudente și treptate, a statului coreean. Vizita președintelui Moon Jae-în la Phenian, ce va fi urmată de vizită liderului nordcoreean Kim Jong-un la Seul, contactele și negocierile tot mai frevente la diferite niveluri (inclusiv cel suprem) între Washington și Phenian, acceptul RPD Coreene de a trece la denuclearizarea sa nucleară, începerea procesului de demilitarizare a liniei de demarcație Nord-Sud în Peninsulă, normalizarea graduală a relațiilor intercoreene (stabilirea comunicațiilor feroviare, contacte între familii despărțite, turism, proiecte economice comune) – toate acestea converg către lichidarea unui punct conflictual cronic pe harta geopolitică a Extremului Orient, cu extensii de anvergură planetară.

Promotorii destinderii în zonă au în față, însă, un munte de probleme spre rezolvare. Războiul coreean încă nu s-a încheiat formal, armistițiul din 1953 trebuie înlocuit cu un Tratat de Pace. Coreea de Nord trebuie nu doar să abandoneze programul său de înarmare nucleară, dar să și lichideze arsenalul nuclear acumulat, iar Statele Unite urmează să ridice sancțiunile aplicate Phenianului. Și reunificarea statului coreean se confruntă cu o infinitate de probleme, dintre cele mai delicate. Prin voință politica și mai ales prin concesii reciproce și armonizarea intereselor tuturor celor implicați, detensionarea și normalizarea situației din zona se prefigurează însă a fi tot mai realizabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri