Un bust al domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt a fost dezvelit miercuri în Ialoveni, în Republica Moldova, pentru a marca Ziua Unirii Basarabiei cu România. Oficiali de
Astronomii au anunțat că au detectat un câmp magnetic puternic și răsucit într-un model spiralat, în jurul găurii negre supermasive a Căii Lactee, dezvăluind calități necunoscute anterior ale obiectului imens puternic care pândește în centrul galaxiei noastre.
Conducerea organizaţiei judeţene PSD Constanţa a anunţat candidatura lui Horia Constantinescu, preşedinte al ANPC, pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa.
Fostul drum naţional de pământ 7D, actualul DJ 703 H, care leagă Valea Oltului de judeţul Argeş prin Ţara Loviştei, va fi asfaltat în totalitate.
Ministerul polonez al Apărării a anunţat miercuri că l-a demis din funcţie „cu efect imediat” pe comandantul polonez al statului major unic, Eurocorps, în urma unei anchete de contraspionaj militar
Proaspăt demis din conducerea PNL, pentru că nu este de acord ca PSD să decidă cine va candida la Timiș, Alin Nica a început discuțiile cu Dreapta Unită
Update Ministerul Apărării a reacționat vineri la prânz după ce, în cursul nopții de joi spre vineri, o dronă a căzut pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei. Craterul format are un diametru de circa patru metri. Stirea inițială: „În
O explozie s-a produs vineri dimineaţă, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Nu sunt înregistrate victime. Reprezentanţii ISU au anunţat că Planul Roşu de Intervenţie va fi dezactivat după ora 10.00, iar la faţa locului mai rămând
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces.
Două cadavre au fost recuperate în timpul căutării victimelor de la prăbuşirea podului Francis Scott, din Baltimore, Maryland.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a declarat joi că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR, el precizând că România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR.