Ministerul Educaţiei anunţă că a rezolvat problemele tehnice din platforma de corectare digitalizată a lucrărilor de la examenele naţionale. Așa că, în vară, nu ar trebuie să mai
Liderii Uniunii Europene au adoptat miercuri seara o declaraţie prin care se afirmă dorinţa unei relaţii reciproc avantajoase cu Turcia şi un interes strategic pentru un mediu stabil
Șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană s-au întâlnit la Bruxelles pentru un Consiliu European extraordinar, ultimul înaintea alegerilor europarlamentare din iunie. Lucrările au început deja.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că este de datoria Uniunii Europene să extindă sancţiunile ce vizează Iranul, după atacul lui împotriva Israelului.
România este interesată de un parteneriat în domeniul infrastructurii mari de transport şi de atragerea finanţărilor în toate sectoarele, le-a transmis miercuri oficialilor qatarezi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Consiliul de Securitate al ONU urmează să voteze, vineri, în privinţa cererii statului palestinian de a fi primit ca membru cu drepturi depline al organizaţiei.
Israelul a atacat Iranul, au declarat pentru Reuters trei persoane familiarizate cu această chestiune, iar presa de stat iraniană a anunțat vineri dimineața devreme că forțele sale au distrus câteva drone. O sursă a declarat pentru Reuters că Statele Unite nu au
Concluziile autorităţilor în legatură cu cele 17 decese din secția ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti au stârnit nedumeriri şi nemulțumiri printre rudele unora dintre pacienţîi morţi. Ministrul Sănătății nu pune la indoială rezultatele verificărilor, care au arătat că toate
China a construit şi conectat la reţea cea mai mare centrală din lume de stocare a electricităţii, care funcţionează pe baza aerului comprimat. Centrala e amplasată în provincia Hubei şi a fost construită în timp record de doar 2 ani, costând doar
După două zile cu temperaturi aproape caniculare și aer irespirabil, în ţară pare că s-a întors toamna, iar la munte, chiar iarna. Plouă torențial în multe județe, iar la munte a nins. Diferenţele de temperatură au fost considerabile, de la o zi
Doi presupuşi spioni ruşi au fost arestaţi în Germania pentru că ar fi plănuit atacuri de sabotaj, inclusiv împotriva unor „facilităţi ale forţelor americane”, cu scopul de a